spot_img
duminică, aprilie 20, 2025
AcasăLocal BTAtacator plasat sub control judiciar

Atacator plasat sub control judiciar

Individul care i-a atacat cu pietre pe turiştii care se plimbau cu trenul Mocăniţa va fi cercetat sub control judiciar. Aşa au decis ieri procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung Moldovenesc, care i-au stabilit şi o serie de obligaţii. Astfel, timp de 60 de zile, Vasile Tcaciuc va trebui să respecte mai multe măsuri. Între timp, poliţiştii au dispus extinderea urmăririi penale, suceveanul urmând să fie cercetat pentru trei infracţiuni – tulburarea ordinii şi liniştii publice, distrugere, precum şi pentru infracţiunea de distrugerea sau semnalizarea falsă pe calea ferată.

Faptele s-au petrecut în a doua zi de Rusalii, pe 17 iunie a.c., când Vasile Tcaciuc a blocat de mai multe ori circulaţia trenului turistic Mocăniţa din comuna Moldoviţa (jud. Suceava) în care se aflau circa 200 de turişti din Botoşani, Iaşi, Galaţi şi Bucureşti. Ulterior, după un schimb de replici, individul a început să arunce cu pietre asupra personalului trenului şi asupra vagoanelor cu turişti, incidentele fiind anunţate la poliţie prin intermediul unui apel pe 112. Bărbatul a dispărut din zonă, dar ar fi mers în parcarea în care turiştii îşi lăsaseră maşinile şi a vandalizat mai multe autoturisme tăindu-le anvelopele. Cazul a intrat în atenţia autorităţilor sucevene, iar vineri Vasile Tcaciuc a fost invitat la poliţie la audieri. Cum poliţiştii nu l-au mai găsit la domiciliu, bărbatul a fost dat în consemn şi a fost reţinut duminică pentru 24 de ore.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
8.3 ° C
8.3 °
8.3 °
94 %
1.2kmh
96 %
D
23 °
lun
24 °
mar
25 °
mie
25 °
J
23 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Numai ce am dat la ziar și s-a și rezolvat avaria. Probabil s-au luat cu sărbătorile și au uitat.

EDITORIAL

Ne-am aștepta ca, având în vedere vremurile și tehnica, cei de la butoane să fie mai prudenți atunci când vine vorba despre manipulare și...

EPIGRAMA ZILEI

Problema ucraineană Se va rezolva la țar Numai printr-un emisar Ales pe ... Sprânceană!

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...