Poliţiştii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală nr. 1 Botoşani au organizat, sâmbătă şi duminică, o acţiune pentru prevenirea şi combaterea faptelor comise cu violenţă şi a celor care aduc atingere normelor de convieţuire socială. Cu această ocazie, poliţiştii au legitimat 116 persoane, fiind aplicate 22 de sancţiuni contravenţionale în valoare de peste 5.000 de lei.
Şi poliţiştii din cadrul Poliţiei oraşului Ştefăneşti şi Secţiei Rurale nr. 10 Ştefăneşti au organizat ieri o acţiune pentru prevenirea şi combaterea faptelor ilicite de comerţ, a contrabandei cu produse accizabile, precum şi a faptelor comise cu violenţă. Poliţiştii au legitimat 24 de persoane, iar în urma neregulilor constatate au aplicat 13 sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 15.000 de lei.