Medicii legiști au dat un verdict șocant în cazul copilului înecat la o piscină din marginea orașului.
Nenorocirea a avut loc vineri la amiază, când băiatul de 14 ani a ajuns la Urgențe în stop cardio-respirator, adus de o ambulanță de la o piscină situată pe strada Doboșari.
Copilul se afla la scăldat împreună cu mai mulți prieteni, iar la un moment dat a ieșit din apă și le-a spus celorlalți că se întinde pe șezlong pentru că nu se simte bine.
La câteva minute după, acesta a fost observat de un prieten că nu mai respira, iar copilul i-a alertat pe cei din preajmă, care au sunat imediat la 112.
O ambulanță l-a dus pe copil la spital, unde medicii au încercat mai bine de două ore să îl resusciteze, însă fără succes. Ulterior, aceștia au înțeles și de ce inima micuțului nu mai putea fi repornită, în ciuda tuturor eforturilor. “Potrivit raportului preliminar medico-legal, copilul suferea de o afecțiune cardiacă gravă, preexistentă. Se puteau vedea și urmele unui infarct mai vechi”, a precizat un cadru medical din Spitalul Județean de Urgență.
Cazul se află în continuare în atenția Poliției, care urmează să fie înștiințată în mod oficial de către medicii legiști, după ce s-a declanșat de vineri o anchetă pentru stabilirea exactă a cauzelor morții.