Păstrători ai simbolurilor naţionale şi credinţei ortodoxe, tinerii membri ai Corului „Sfântul Ioan Iacob Hozevitul”, corul misionar al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, organizează Concertul caritabil „Ziua Tricolorului – Se-aude glas peste Carpaţi”. Concertul va avea loc pe 26 iunie, începând cu ora 18.00, la Casa Tineretului, intrarea fiind liberă. Programul manifestării include cântece patriotice închinate păstrătorilor credinţei ortodoxe şi neamului românesc interpretate de membrii Corului „Sfântul Ioan Iacob Hozevitul”, dar şi momente folclorice susţinute de Angelica Flutur, Maria Şalaru, Mariana Ichim, Constantin Belecciu, Gabriela Zamfirache, Georgiana Ciornohac şi Valentin Albotă.
Pe lângă sărbătorirea simbolului naţional, concertul are şi un scop caritabil. Membrii Corului şi-au îndreptat de această dată atenţia spre Asociaţia Filantropică Creştină „Sfinţii Voievozi Mihail şi Gavriil”, Vatra Dornei, asociaţie care are în grijă o sută de copii cărora le asigură masa zilnică, haine, rechizite şi jucării. Pe lângă cantina socială, asociaţia mai are în întreţinere 12 copii aflaţi în grija presbiterei Iulia Negrea. Iniţial, cei 12 copii au fost crescuţi în aşezământul social înfiinţat de preotul Mihai Negrea, dar, după trecerea acestuia la cele veşnice, copiii împreună cu preoteasa Iulia Negrea au fost mutaţi în Centrul de zi a din Vatra Dornei.
Corul botoşănean „Sfântul Ioan Iacob Hozevitul” a fost înfiinţat în anul 2014, la iniţiativa dirijorului Gabriel Corolea. Dirijorul Gabriel Corolea a luat sub aripa sa tineri, elevi ai liceelor botoşănene, care doresc să aducă puţină lumină în viaţa semenilor. Activitatea corului implică, pe lângă concerte religioase, de colinde, de muzică patriotică şi activităţi filantropice.