Biserica fortificată din Dârjiu este locul unde localnicii îşi păstrează bucatele, dar şi cele mai de preţ comori.
Biserica fortificată din satul Dârjiu, judeţul Harghita, supranumită „Cetatea Slăninilor”, este singurul monument din patrimoniul mondial care hrăneşte o întreagă comunitate, păstrând de secole între zidurile ei bucatele, cerealele, precum şi obiectele de preţ ale sătenilor.
În satul situat în Subcarpaţii Homoroadelor, în judeţul Harghita, locuiesc în prezent aproximativ 1.000 de oameni. Casele acestora sunt văruite în culori vesele, iar localnicii, care sunt în majoritate maghiari de confesiune unitariană, sunt extrem de primitori cu turiştii care le trec pragul. Oamenii din zonă se ocupă în principal cu agricultura, creşterea animalelor, prelucrarea laptelui, dar şi a lemnului.
Cetatea Slăninilor
Potrivit descoperă.ro, în camerele de provizii răcoroase ale bastioanelor bisericii fortificate din Dârjiu, stau atârnate pe „cuie” din lemn moştenite din tată în fiu carnea, cârnaţii, slana şi şuncile afumate ale sătenilor. Fiecare familie are cel puţin un cui, iar cel care are mai multe, este considerat un om bogat.
Însemnătatea „cuiului din bastion” pentru viitoarele familii este explicată şi într-o povestioară veche de aproape un secol, despre o fată de măritat şi alesul ei, pe care localnicii o spun cu bucurie oricărui nou-venit. „O fată din Dârjiu, plecată slujnică la boierii de la Bucureşti, şi-a întrebat drăguţul – un consătean care o voia de nevastă – ce avere are, ca să ştie de era potrivit pentru însurătoare. Iar acesta i-a răspuns: nu oi fi eu cel mai bogat, dar am şase cuie! Şi fata nu a stat pe gânduri, că doar se procopsea cu un om cu stare”, povesteşte un localnic.
În fiecare miercuri, la cântatul cocoşilor – conform regulilor instituite în epoca medievală, în vigoare şi astăzi – clopotul bisericii începe să bată, anunţând sătenii că se deschid porţile cetăţii şi pot veni să îşi facă provizii pentru o săptămână. Fiecare îşi taie câte o „darabă” de slănină, cu atât mai mare cu cât familia este mai numeroasă şi îşi pune în desagă măsura de grâu de măcinat pentru pâinea de casă, coaptă în cuptorul nelipsit din curtea fiecărei gospodării.
„Acest obicei unic, păstrat de sute de ani, îi fascinează pe turiştii veniţi din toate colţurile lumii să viziteze faimoasa biserică fortificată de la Dârjiu”, spune un alt localnic.
Ceremonie admirată de turişti
Vizitatorii pot lua parte la „ceremonia slăninilor” din fiecare zi de miercuri a săptămânii, cu condiţia să îşi anunţe intenţia înainte cu câteva zile. Inedit este şi faptul că doritorii se pot înregistra telefonic, chiar şi din străinătate, la acest ceremonial şi, în schimbul unei sume de bani, pot degusta, la „ospăţul slăninii”, început neapărat cu o pălincă de prune care stârneşte apetitul, caş de oaie, şuncă, tradiţionala slană afumată, alte bunătăţi din gastronomia locului şi vin de casă.
Biserica fortificată, inclusă în patrimoniul UNESCO
Biserica fortificată din comuna Dârjiu, declarată monument UNESCO în anul 1999, este una dintre cele mai importante din Transilvania. Potrivit descoperă.ro, lăcaşul de cult a fost ridicat în anul 1270, în stilul arhitectonic romanic, caracteristic acelei vremi.
Desele atacuri de-a lungul istoriei tumultoase a zonei au impus fortificarea acestuia, după exemplul bisericilor fortificate săseşti şi la sfârşitul secolului al XV-lea şi începutul celui de-al XVI-lea, biserica fost reconstruită şi înfrumuseţată cu arcade gotice.
„În secolul al XVI-lea s-au construit şi zidul înconjurător din piatră, înalt de şase metri, cele cinci bastioane şi turnul de 38 de metri, prevăzut cu două clopote. Până şi podul bisericii a fost fortificat, parapetul drumului de strajă fiind scos deasupra contraforţilor, înlesnind astfel deschiderea unor largi guri de aruncare, sub cornişă”, afirmă Árkosi Gyöngyi, ghidul din localitate. Acesta adaugă că biserica fortificată este singurul monument din patrimoniul mondial care hrăneşte o comunitate.
Cele mai valoroase elemente ale bisericii sunt o cărămidă datând de la 1400 – una dintre cele mai vechi din Bazinul Carpatic – încastrată în peretele sudic în interiorul bisericii, pe care a fost inscripţionat cu caractere runice textul „Nicolae, paroh al Dârjiului” şi frescele murale, pictate în 1419 de Paul – fiul lui Ştefan din Ung, descoperite în urmă cu un secol, sub numeroase straturi de var.
Pe pereţii netencuiţi, deşi deteriorate în mare parte, pot fi admirate picturile murale care înfăţişează „Legenda regelui Ladislau” al Ungariei, „Convertirea Apostolului Pavel” sau „Martiriul celor 10.000”, Arhanghelul Mihail, Sfântul Anton mai mulţi episcopi creştini, considerate de specialişti cele mai impresionante opere medievale din Transilvania.
Turnul de poartă şi fortificaţiile, adaptate nevoilor actuale
Potrivit descoperă.ro, intrarea în biserica fortificată se face pe la baza turnului de poartă. Cândva era mult mai înaltă, pentru a permite intrarea carelor sătenilor. Astăzi măsoară un stat de om, dar s-au păstrat cele două porţi masive şi groase din lemn, amplasate de o parte şi de cealaltă la baza turnului.
În curtea interioară, jur-împrejurul zidului impresionează coridorul de apărare lat de şapte metri, prevăzut cu eşafodaje numite, pe vremuri, „potecile apărătorilor”, destinate soldaţilor care se împotriveau atacurilor vrăjmaşilor, ripostând cu arme de foc de la ferestrele de tragere protejate cu închizători de lemn, care străpung zidul de apărare pe toată lungimea acestuia.
Începând din a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, „potecile apărătorilor” au căpătat altă întrebuinţare, sătenii agăţând pe ele costumele preţioase de nuntă şi hainele de sărbătoare, iar coridorul de apărare a fost înţesat cu lăzi din lemn de stejar, în care se păstrează şi în zilele noastre zestrea viitoarelor mirese, obiectele de preţ şi grânele.
În fortificaţiile bisericii a fost amenajat şi un muzeu cu bănci şcolare de peste un secol, care, unelte, unităţi de măsură, mobilier vechi, obiecte din activităţile cotidiene ale satului care îi încântă pe turişti.
Doar preotul şi octogenarul clopotar, om de încredere al comunităţii, au acces oricând în biserica-cetate, pe o intrare care dă în curtea casei parohiale, ferecată cu un lacăt medieval ce se deschide cu „o ghicitoare” secretă pentru restul lumii.
Un ceas solar, fixat pe turnul sud-vestic în 1662, măsoară trecerea implacabilă a timpului, spre ştiinţa tuturor celor care trec prin Dârjiu, satul harghitean unde obiceiurile oamenilor au rămas neschimbate din Evul Mediu.
