Ciprian MITOCEANU
scriitor
Treaba aia conform căreia „nimeni nu este mai presus de lege”, prevăzută în mod clar în Constituţie, a ajuns să fie un soi de glumă proastă în care numai fraierii mai pot avea încredere. În fiecare zi ies la iveală noi şi noi dovezi care demonstrează că egalitatea în faţa legii există doar pe hârtie; într-un articol ignorat în Constituţia României.
În timp ce amărăşteanul de rând îşi ruinează sănătatea tocmai în încercarea de a şi-o îmbunătăţi în spitale insalubre, în condiţiile în care o parte importantă din veniturile sale merg către bugetul Sănătăţii, un senator PSD a fost plimbat cu elicopterul de la un capăt la altul al ţării pentru că – evident – pentru că poate. Pentru că putem, nu aşa suna o anume lozincă electorală?
La câţiva ani de zile după tragedia de la Colectiv nu există spitale pentru marii arşi. În cazul în care se întâmplă o astfel de nenorocire, încep negocierile cu spitalele din ţară. Şi nu vorbim de victime multiple, ci de cazuri singulare. O femeie din Timişoara a fost trimisă la Viena pentru că – aprecierea îi aparţine lui Raed Arafat – Viena e mai aproape de Timişoara decât Bucureşti. Ce dacă familia şi prietenii rănitei au fost puşi să plătească din propriul buzunar costurile deplasării peste hotare? Cică nici nu-s prea mari.
În condiţiile în care situaţia economică a ţării e din ce în ce mai precară, în ciuda declaraţiilor privitoare la creşterea economică, nivelul de trai se deteriorează de la o zi la alta, iar coaliţia de la guvernare se confruntă cu probleme serioase în ceea ce priveşte credibilitatea, guvernanţii insistă cu pensii speciale pentru aleşi. Şi e atâta grabă pe marginea subiectului încât se doreşte ca afacerea – pentru că asta e, de fapt, asigurarea de privilegii speciale pentru aleşi – să fie pusă în practică printr-o ordonanţă de urgenţă. La câte ordonanţe dă Guvernul, nu poţi să nu te întrebi ce rost mai are Parlamentul.
Dacă celor de la putere le iese pasienţa, aleşii locali vor avea de ce să le mulţumească. Iar mulţumirile sunt aşteptate atunci când vor avea lor alegeri.
Între prevederile textului de OUG există şi câteva declarate neconstituţionale, dar se pare că asta nu reprezintă o piedică în adevăratul sens al cuvântului. Niciun cuvânt despre performanţă, despre calitatea actului administrativ. Aleşii performanţi vor fi trataţi la grămadă cu cei care au dormit pe funcţie, singurul criteriu de acordare a privilegiilor pentru primari, viceprimari, preşedinţi de consiliu judeţean şi vicepreşedinţi este vechimea. Singura limită e dată de trei mandate; acolo e plafonul maximal al beneficiilor.
Guvernanţii dau vina pe Uniunea Europeană. Cică România şi-a asumat nişte angajamente şi termene în raport cu instituţiile Uniunii. Normal, Uniunea este de vină… Cam prea multă grabă pentru a respecta nişte angajamente despre care nu s-a prea vorbit la modul oficial în condiţiile în care există teme mult mai importante din cauza cărora Europa ne tot trage de urechi fără să obţină niciun fel de rezultate concrete. Infrastructură, spitale, educaţie, lupta contra corupţiei. Astea sunt teme care mai pot aştepta; ce dacă se moare cu zile din cauza afecţiunilor banale? Urgente sunt privilegiile pentru aleşii locali. Pentru că aleşii locali sunt cei care, în opinia guvernanţilor, pot face diferenţa între a fi sau a nu fi la ciolan.
Şi cică mai este vorba şi despre repararea unor nedreptăţi; că în trecut primarii şi preşedinţii de consilii judeţene au avut salarii mici. În treacăt fie spus, cine i-a obligat să candideze dacă ştiau că beneficiile salariale sunt de toată jena? Ştiau despre ce e vorba, dar asta nu i-a împiedicat pe unii să strângă şi trei-patru mandate, timp în care averea personală a crescut ca Făt-Frumos în primele zile de viaţă. Pe nimeni nu interesează soarta funcţionarilor mărunţi din primării, cei care, într-adevăr, au muncit ani întregi pentru salarii derizorii. Unii s-au descurcat; în majoritatea primăriilor nu poţi obţine o semnătură dacă nu cotizezi, dar ce ne facem cu cei care n-au trăit decât din salarii? Soarta oamenilor oneşti nu interesează chiar pe nimeni?
Zilele trecute, pe la un post local de televiziune a venit să-şi plângă de milă un fost preşedinte de Consiliu Judeţean. Care a povestit cât de dificil i-a fost lui să se descurce doar cu salariul de preşedinte. Desigur, a ignorat faptul că în perioada respectivă s-a pricopsit cu un dosar pentru niscaiva foloase necuvenite. Tare i-ar plăcea să revină în politică, dar nu-l prea lasă problemele cu justiţia. Să-şi amintească de vremurile când îşi blestema adversarii politici să aibă şi ei cinci copii în casă, să vadă cum e. Curios că blestemul s-a limitat doar la bogăţia în copii; n-a afurisit pe nimeni să ajungă preşedinte de Consiliu Judeţean cu cinci copii.
Aleşii visează doar privilegii. Şi nu vorbim doar de cei care (încă) mai susţin PSD. Şi în tabăra cealaltă sunt susţinători ai acestor „reforme”. Pentru că unii sunt oricum mai presus de lege.
