Acum exact un secol, revista „Junimea Moldovei de Nord” edita un număr special, foarte cuprinzător, dedicat în totalitate lui Eminescu.
Dr. Lucia OLARU NENATI
Pentru că se apropie ziua comemorării a 130 de ani de la despărțirea de Mihai Eminescu, am considerat potrivit să luminăm întrucâtva pecetea eminesciană sub semnul căreia s-au situat publicațiile botoșănene ce-au urmărit consolidarea prin cultură a Marii Uniri.
Menționând că preocuparea pentru personalitatea lui Eminescu şi pentru datoria contemporanilor, mai ales a celor de la Botoşani, faţă de memoria acestuia, va fi o constantă majoră a publicisticii și activității lui Constantin Iordăchescu, mentorul revistei „Junimea Moldovei de Nord”, notăm că cea mai relevabilă realizare în aceast sens este editarea unui număr special, foarte cuprinzător, al acestei reviste, dedicat în totalitate lui Eminescu, la 15 Iunie 1919. Cu eforturi doar bănuite azi, realizatorii acestei publicații „dintr-un oraș de provincie depărtat”, cum s-a scris în presa de atunci – au reușit să atragă nume prestigioase ale vremii și să publice articole variate, substanțiale, lipsite de convenționalism provincial, având fiecare carate de noutate și valoare în cuprinsul acelui număr demn de a fi luat în considerare de către istoria noastră literară.
Sumarul acestui număr este următoarul: „Mihai Eminescu – Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie”,”Nicolae Iorga – Câteva cuvinte pe care le-aţi dorit”, „Arthur Enăşescu – Lui Eminescu (poezie)”, „Mihail Dragomirescu – Eminescu, poet universal”, „Tiberiu Crudu – Eminescu şi poporul”, „Sextil Puşcariu – Recitindu-l pe Eminescu”, „Constantin Oprescu – Pe marginea «Luminei de lună»”,”Ion Simionescu – Eminescu şi şcoala”,” I.L.Ciomac– La Ipoteşti”, „Constantin Iordăchescu – Eminescu la Botoşani”, „Mihai Eminescu – Dintre sute de catarge”, „Gr.G.Ciomac – Mihail Eminescu”, „Emil Diaconescu – În amintirea poetului”, Cugetări, telegrame.
Întreg cuprinsul numărului este organizat pe arhitectura bine echilibrată a unei reviste literare monotematice bogate, substanţiale, care-şi realizează scopul de-a constitui o reiterare a importanţei celui omagiat şi de aceea se cuvine subliniat meritul redacţional al realizării acestui număr, al atragerii prestigioşilor semnatari, al bunei sale organizări interioare.
Articolul lui N. Iorga, scris special la cererea redacţiei pentru acest număr festiv, începe cu o evocare a imaginii poetului şi a surorii sale, aşa cum îi păstra în ochii minţii amintirea sa din tinereţe, dar şi aşa cum recitea, peste ani, acea imagine gândul unei personalităţi afine care încheie apodictic: „prin nimic nu se arată valoarea unei generaţii mai bine decât prin ceea ce înţelege şi preţuieşte din viaţa sufletească de până atunci, a propriului ei popor”. Consistentul său text, publicat aici, afirmă, în esență, că Eminescu a fost „cel mai vast, mai sincer şi mai adânc cunoscător al vieţii româneşti, din tot locul şi din tot timpul”. Poemul dedicat „Lui Eminescu” şi semnat Arthur Enăşescu este, în esenţă, o apologie a fericirii din durere, marcă eminesciană definitorie. Universitarul bucureştean şi esteticianul de notorietate Mihail Dragomirescu, îşi exprimă în articolul său câteva dintre ideile sale cunoscute despre personalitatea eminesciană. În cazul de faţă, el combate cu energie concepţia răspândită despre totala apropiere a poetului român de Lenau, în formă, şi de Schopenhauer, în concepţie. Ceea ce vrea să demonstreze profesorul este universalitatea poetului român, drept care solicită decis ca străinii să înveţe limba română în acest scop pentru că: „limba poetică a lui Eminescu, este un fel de unicum în literaturile lumii şi cu atât mai mult trebuie cunoscută în înfăţişarea ei originală cu cât în acelaşi timp, îmbracă un fond superior”. Acest text va primi ulterior un alt titlu și va deschide ediția sa de „Critice” din 1937. Prin aceasta, se relevă că articolul publicat la Botoşani în 1919 are valoare pentru istoria literară, atât în sine, cât şi deoarece arată evoluţia ideatică a marelui estetician în direcţia acestei teme, a universalităţii lui Eminescu.
Fiecare dintre articolele publicate în acest număr își merită relectura (și poate chiar și reeditarea!) și ne vom mai apleca poate asupra lor și a multor altor dovezi de prețuire a Poetului. Deocamdată vom releva niște prime informații factice publicate în acea revistă. Anunţând constituirea unui comitet pentru organizarea acestei manifestări, în frunte cu oficialităţile oraşului, prefectul Ramiro Săvinescu şi primarul C.V. Ficşinescu, se publică şi textul apelului către intelectuali, elaborat de acel comitet, din care cităm, având în vedere valoarea lui memorialistică, informația că „vor avea loc în oraşul Botoşani serbări comemorative. Pentru ca reuşita acestora să fie şi mai desăvârşită, ar trebui să participe sufleteşte la ele o mulţime cât mai numeroasă. De aceea comitetul de iniţiativă vă roagă să organizaţi, după împrejurările şi puterile locale, mici serbări constând poate dintr-un parastas şi o mică şezătoare în care s-ar explica sătenilor însemnătatea marilor noştri oameni şi, în special, valoarea naţională a operei lui Eminescu prin dragostea de trecutul nostru şi de pătura mai numeroasă şi mai muncitoare a neamului”. Continuă apoi anunţarea programului acelei manifestări ce s-a arătat a fi de amploare, care cuprindea un pelerinaj la Ipoteşti, cu slujirea unui Te Deum, atât în satul copilăriei cât şi a doua zi, la Botoşani, la Uspenia, „catedrala oraşului”, oficiat de toţi preoţii din localitate, urmate de cuvântări şi de un pelerinaj la bustul poetului şi de un festival artistic-literar la Teatrul „Eminescu”. Acest prilej este considerat potrivit spre a se milita pentru construirea unei şcoli în satul Ipoteşti care să poarte numele poetului, precum şi a unui muzeu „în care să se adune tot ce ar constitui ceva interesant din viaţa şi cu privire la Mihai Eminescu”, cât şi a unei „statui monumentale” a poetului, adunându-se fonduri în aceste scopuri. Cuvintele care urmează au un aer testamentar şi, privite azi din perspectiva temporală a depărtării, se dovedesc într-adevăr vizionare. „Orice s-ar face, pentru ca poetul Eminescu să-l întâlnim în calea vieţii noastre în orice clipă, nu este de ajuns, de aceea nu numai noi, dar şi urmaşii noştri, vor trebui mereu să desăvârşească orice s-ar începe, pentru cinstirea şi preamărirea geniului neamului românesc.”
Şi într-adevăr, toate ediţiile omagierii lui Eminescu la Botoşani şi Ipoteşti, organizate mai ales după 1970, (și despre care pot mărturisi personal!) au urmat cu aproximaţie şi variaţiuni, cam acelaşi scenariu iniţiat atunci, în 1919, cu o mare contribuţie din partea redacţiei „Junimii…” care a acţionat, prin membri ei, în frunte cu neobositul C.Iordăchescu, la realizarea în fapt a manifestării de atunci şi a publicat cele parțial relevate aici.
Prin aceasta, publicaţia botoşăneană s-a dovedit, încă o dată, a fi nu numai o revistă ci, – ținând cont că pe atunci nu existau încă instituții oficiale specializate în domeniul culturii – şi o instituţie de cultură activă a obştii botoşănene şi o iniţiatoare a tradiţiei „Zilelor Eminescu”, devenită naţională şi perenă și care se cuvine a fi continuată mereu.
