spot_img
vineri, noiembrie 22, 2024
HomeLocal BTPlombe în loc de modernizare pe drumul spre Iaşi

Plombe în loc de modernizare pe drumul spre Iaşi

Drumul Naţional 28B, mai exact sectorul Maxut – Botoşani, a intrat în ultimele zile în atenţia drumarilor de la Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri (DRDP) Iaşi. Aceştia au anunţat că vor continua şi săptămâna aceasta „reparaţii asfaltice (plombări)” pe acest sector de drum, deşi, în urmă cu trei luni, Ovidiu Laicu, şeful DRDP Iaşi, declara, în timpul vizitei la Botoşani a ministrului Transporturilor, Răzvan Cuc, faptul că nu se poate interveni legal pe acest sector de drum pentru că va fi supus unui proces de modernizare, iar Curtea de Conturi ar putea imputa lucrările efectuate. Intervenţiile de acum demonstrează că modernizarea drumului va întârzia foarte mult. De altfel, abia astăzi licitaţia pentru Botoşani – Târgu Frumos a fost „desuspendată”, cu un al cincilea termen limită de depunere a ofertelor pentru 21 iunie, ora 15:00.

DONEAZĂ UN ABONAMENT LA MONITORUL!

Nu-ți lăsa părinții, bunicii și prietenii pradă televiziunilor de știri devenite oficine de propagandă și presei cumpărate de partide. Dă-le o șansă să fie informați corect și să facă alegeri în cunoștință de cauză! Fă-le cadou un abonament la Monitorul de Botoșani. Dacă te-ai săturat să îi vezi manipulați și mințiți, completează formularul de mai jos, cu numele și adresa corectă a celui căruia vrei să-i donezi un abonament și noi îi trimitem zilnic ziarul. Abonează-i pe cei dragi la Monitorul și oferă-le o imagine nedeformată a realității. Este cel mai de preț ajutor.

În judeţul Botoşani, drumarii DRDP mai efectuează lucrări pe drumul naţional Ştefăneşti – Santa Mare, 24C, unde se va face o „reciclare asfaltică şi reparaţii pe suprafeţe întinse”, dar şi pe sectorul Vârfu Câmpului – Horlăceni, de pe drumul naţional, 29A, unde se vor efectua „colmatări ale fisurilor îmbrăcăminţii asfaltice”.

Tot în această săptămână, între Talpa şi Cândeşti, pe drumul naţional 29C sunt programate reparaţii asfaltice.

Reparaţiile continuă şi la infrastructura de drumuri judeţene, lucrări de fundaţie, plombări şi covoare asfaltice fiind programate a se efectua pe sectoarele: Flămânzi – Prăjeni – Plugari, unde se intervine la terasamentul drumului şi stabilizarea alunecărilor de teren, Botoşani – Orăşeni Deal – Mesteacăn şi Joldeşti – Tudora – limita cu judeţul Suceava, unde se va turna covor asfaltic într-un singur strat. De asemenea, se va plomba şi drumul strategic, a cărui licitaţie de reabilitare şi modernizare a eşuat lunile trecute. Pe partea de Nord a judeţului, drumarii au ca obiective: Dorohoi – Şendriceni – Hilişeu Horia – Pomârla, Dorohoi – Dumeni şi Cordăreni – Vorniceni.

Deja ai votat!

DONEAZĂ UN ABONAMENT LA MONITORUL!

Nu-ți lăsa părinții, bunicii și prietenii pradă televiziunilor de știri devenite oficine de propagandă și presei cumpărate de partide. Dă-le o șansă să fie informați corect și să facă alegeri în cunoștință de cauză! Fă-le cadou un abonament la Monitorul de Botoșani. Dacă te-ai săturat să îi vezi manipulați și mințiți, completează formularul de mai jos, cu numele și adresa corectă a celui căruia vrei să-i donezi un abonament și noi îi trimitem zilnic ziarul. Abonează-i pe cei dragi la Monitorul și oferă-le o imagine nedeformată a realității. Este cel mai de preț ajutor.

Botoșani
ninsoare ușoară
1.1 ° C
1.6 °
-0 °
71 %
0.9kmh
100 %
vin
3 °
sâm
1 °
Dum
1 °
lun
4 °
mar
3 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Multă lume încă nu s-a hotărât cu cine votează. O fi din cauza ofertei bogate.

EDITORIAL

Cu stupoare constatăm în aceste zile că în mizerabila „Ciorbă” (am făcut referire la Vladimir Ciorbă, soțul pesedistei Laura Vicol, unul din creierele acestei...

EPIGRAMA ZILEI

Tot votând răul cel mai mic N-am realizat nimic Așadar și prin urmare Încercăm cu ăla mare?   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...