La jumătatea acestei luni, municipiul Botoşani ar putea fi invadat de deşeuri. Asta în condiţiile în care reprezentanţii primăriei şi ai Urban Serv nu vor cădea de acord în privinţa unui nou tarif. Totul a plecat de la solicitarea edililor de a fi menţinut în zona de case şi la agenţii economici sistemul de colectare a deşeurilor „din poartă în poartă”. Pe 30 aprilie a expirat perioada până la care trebuia fundamentat un nou tarif, însă şefii Urban Serv şi cei ai primăriei nu reuşesc să ajungă la un consens.
„Municipiul Botoşani intră în colectare deşeuri pe zona IV, împreună cu 25 de comune şi oraşul Bucecea. În acest contract este stipulată colectarea la punct fix. Noi, prin contract, trebuie să realizăm colectarea deşeurilor, atât de la case, cât şi de la blocuri, din punct fix, la platformele de pe raza municipiului Botoşani. Primăria Botoşani a venit cu o adresă la începutul anului, prin care se solicită o continuitate a activităţii de colectare la case, din poartă în poartă. Putem să ajungem în imposibilitatea de a nu colecta gunoiul de la botoşănenii care locuiesc la case. Din păcate nu putem să înţelegem reticenţa şi rigiditatea departamentelor Primăriei Botoşani pentru fundamentarea acestui tarif, mai ales că în noul act adiţional se prevede şi o colectare care să se desfăşoare şi în ziua de duminică. Tariful fundamentat de Urban Serv pentru continuarea colectării din casă în casă nu influenţează cu nimic taxa pe care o plăteşte cetăţeanul, taxă care este de 12 lei de persoană pe lună. Pur şi simplu există un blocaj în relaţia cu departamentele Primăriei Botoşani pentru o desfăşurare în folosul cetăţeanului a acestei activităţi,” a declarat astăzi Bogdan Buhăianu, directorul general al Urban Serv.
Practic, începând cu 1 mai 2019, muncitorii şi utilajele Urban Serv ar fi trebuit să preia deşeurile doar din punct fix, fără a mai trece din poartă în poartă, sau pe la sediile agenţilor economici. Pentru ca oraşul să nu fie invadat de gunoaie, s-a acceptat să se lucreze după acelaşi sistem şi în luna mai, cu speranţa că aleşii locali vor aproba la finele lunii mai actul adiţional la contract, cu un tarif care ar fi însemnat cinci lei în plus la tona de deşeuri, însă acest lucru nu s-a întâmplat. „Noi avem ca termen de reglementare dat de către Consiliul Director al Adi Ecoproces, organismul de legătură între UAT-uri şi operatori, data de 14 iunie. Începând cu data de 15 iunie noi nu vom colecta gunoiul din casă în casă. Fundamentarea noastră a fost aprobată de ADI Ecoproces şi a fost trimisă către Primăria Botoşani, însă lucrurile s-au blocat la Compartimentul juridic”, a mai arătat Bogdan Buhăianu.
Declaraţiile acestuia au fost întărite şi de către Simion Drelciuc, director adjunct al Urban Serv şi Cristian Sadovei, liderul sindicatului din unitate.
În municipiul Botoşani se colectează lunar 2800 – 3000 de tone de deşeuri. Noul tarif fundamentat ar însemna o cheltuială suplimentară anuală pentru municipalitate de 150.000 de lei. Practic, prin noul tarif fundamentat de ADI Ecoproces, primăria ar trebui să plătească 149,5 lei pe tonă, faţă de 145 lei, cât a plătit până acum.