Continuăm, astăzi, în domeniul muzicii referindu-ne la instrumente muzicale. Există mai multe categorii de instrumente muzicale, unele dintre cele mai răspândite fiind cele cu „coarde”. Cuvântul coardă este folosit în contexte diferite, așa încât ne putem întreba care dintre înțelesuri este cel mai vechi și cum s-a extins acest înțeles în celelalte situații?
Cea mai veche formă a cuvântului este cuvântul vechi grecesc „khordé” (maț, intestin). Putem, așadar, bănui, că acest cuvânt, mai bine zis înțelesul pe care cuvântul îl prezumă, vine din perioada incipientă a umanității, fiind aproape la fel de vechi precum umanitatea însăși. El se referă la materialul din care era făcută coarda arcului, din mațul sau intestinul animalelor vânate de către primii oameni. Vechimea atestată a arcului coboară până pe la sfârșitul paleoliticului superior. Cele mai vechi săgeți, făurite din os, datează de acum aproximativ 61.000 de ani, fiind descoperite într-o peșteră din Africa de Sud. În Europa, folosirea arcului cu săgeți e atestată acum circa 15.000 de ani.
Primele arcuri compozite din istorie au fost făcute de către vechii egipteni, în urmă cu vreo 4.800 de ani. Ele erau alcătuite din bucăți îmbinate de lemn și coarne de animale, legate cu tendoane și lipite cu clei. Coarda era împletită din intestine răsucite de bovine, iar arcurile erau atât de puternice încât doi oameni abia reușeau să îndoaie capetele arcului pentru a lega coarda.
La un moment dat, omul antic a observat că în momentul eliberării săgeții, coarda scotea un anumit sunet, dar și că sunetele erau diferite, în funcție de materialele din care erau făurite atât arcul, cât și coarda. Necesitățile primare, de procurare a hranei sau de apărare, fiind rezolvate, oamenii au început să devină creatori de cultură, așa încât până la inventarea primelor instrumente muzicale cu coarde nu a mai fost decât un pas. Deoarece materialul din care erau confecționate strunele instrumentelor muzicale ale grecilor (lira, chitara) erau tocmai intestinele animalelor, numele acestora, „khordé”, a căpătat și sensul de „coardă a unui instrument muzical”. Cu ambele sensuri, cel anatomic și cel muzical, cuvântul este preluat de către latini („chorda”), de aici răspândindu-se în celelalte limbi moderne, inclusiv în limba română. Nu mai contează faptul că, între timp, strunele se fac din cu totul alte materiale.
Celelalte înțelesuri ale cuvântului „coardă” se explică prin asemănarea dintre strune și diferitele obiecte în formă de fir: funia folosită de către alpiniști în escalade, sfoara peste care sar copiii, ramurile unui butuc de viță de vie, frânghiile ce delimitează ringul de box, segmentul de dreaptă ce unește două puncte ale unei curbe sau extremitățile unui arc de cerc etc.
În ceea ce privește „coardele vocale”, ce nu seamănă deloc cu niște fire, numele lor se datorează rolului și funcționării asemenea unor coarde muzicale. În sfârșit, mai este și un înțeles argotic al cuvântului coardă. Prin acest înțeles, sunt definite cu acest cuvânt prostituatele, nimfomanele, dar și oamenii ipocriți, fățarnici, trădătorii. Explicația? Toate aceste categorii se „întind” ușor ba cu unul, ba cu altul, nu sunt de încredere, cântă „în strună” oricui.
Prof. dr. Daniel BOTEZATU
