Ultima strigare a catalogului, un ultim sfat al doamnei sau domnului diriginte vin în aceste zile cu emoţiile de început de Bac pentru elevii claselor a XII-a ale liceelor botoşănene. Oraşul a fost plin, zilele trecute, de robe dichisite şi colorate, de feţe vesele, flori şi părinţi înlăcrimaţi. Lacrimile au fost de bucurie, în cea mai mare parte, pentru că un curs festiv înseamnă încununarea tuturor eforturilor depuse de-a lungul anilor de liceu pentru a demonstra dăruirea, priceperea, poate chiar excelenţa. Însă nu e un secret că se strecoară şi lacrimile de tristeţe, pentru că despărţirea de liceu înseamnă începerea maturizării, desprinderea de părinţi, startul într-o etapă în care jocul se cam dă la o parte şi face loc virtuozităţii din ce în ce mai mature în a dirija propria realizare ca om.
Cam aceasta este atmosfera cursurile festive, acele momente în care elevii le pot mulţumi profesorilor pentru toate cele realizate împreună, când după un an, doi, trei sau patru ani de colaborări, fiecare îşi urmează destinul. Şi pentru dascăli e frustrant să se simtă lăsaţi în urmă, de aceea şi ei plâng, însă lacrimile lor au împletită bucuria de a vedea tinerii frumoşi la a căror construcţie şi-au adus contribuţia după fiecare sunet de clopoţel.
La Liceul Tehnologic „Elie Radu” şi-au luat adio de la profesori două clase a XII-a şi chiar dacă profilul liceului pare mai serios, cu maximă seriozitate au plâns la cursul festiv şi directorul Alina Badea şi o parte dintre profesori, dar şi elevii. Întrebarea simpatică a unui elev ghiduş avea o oarecare tristeţe: „Doamna profesoară, dar chiar nu se poate să mai stăm un an?”.
La Liceul de Artă „Ştefan Luchian”, cursul festiv a fost unul demonstrativ. Clasa de pictură şi design a prezentat pe scena Casei Sindicatelor creaţii vestimentare, iar clasa de muzică a oferit tot atunci un concert dirijat de profesorul Alexandru Mocanu. Părinţii şi prietenii artiştilor au umplut sala de spectacol şi au sărit cu florile atât la strigarea catalogului cât şi la momentele de excelenţă interpretativă pregătite de viitorii mari muzicieni botoşăneni. ”Îmi doresc să ne revedem cu drag şi să împărtăşim frumoasele voastre poveşti din viaţă. Îmi doresc ca peste câţiva ani să vă întoarceţi şi să preluaţi ştafeta de la profesorii care v-au format. Vă doresc mult noroc, multă dragoste, multe împliniri şi multă sănătate!”, a fost urarea directorului Beatrice Păpădie.
O amploare mai mare a avut cursul festiv al Colegiul Naţional „A.T. Laurian”, unde opt clase şi-au luat la revedere de la anii de liceu. Aici şefii de promoţie, alături de directorul Ioan Onofrei, au arborat steagul colegiului, directorul Mihaela Prăjinariu a sunat din clopoţel pentru ultima dată şi a moderat întreg cursul festiv ce a ţinut mai bine de patru ore. S-a predat cheia onorifică a colegiului, iar diriginţii şi-au strigat emoţionaţi elevii oferindu-le diplome şi flori. Făcând neîncăpătoare Aula Magna, laurienii şi-au pregătit filme şi fotografii din anii de liceu, excursiile, năzbâtiile, bucuriile şi clipele cele mai importante trăite împreună, fiind acum mai mult decât delicioase. Şefii claselor, în frunte cu elevul de nota 10, în acest an fiind Alexandru Conţac, şi-au transmis mulţumirile către profesori oferind şi ei diplome. „Am înţeles, mai ales în ultimul an de liceu, că mereu trebuie să fim realişti, dar să ne dorim imposibilul. A venit momentul să predăm generaţiei viitoare flacăra ce menţine viu spiritul aceste familii: laurieni.”, sunt câteva dintre cuvintele rostite cu emoţie de Alexandru.
Şi pentru că nu există absolvire fără aruncarea tocilor spre cer, momentul nu a lipsit din niciun liceu, urmat fiind de banchetul de absolvire, unde ţinutele şi eleganţa tinerilor compun un spectacol vesel şi colorat, de fiecare dată.