Urcând pe tron, Ştefan cel Mare va curma practica aceasta, care se dovedise dăunătoare intereselor Ţării Moldovei, a constituirii apanajelor viagere, creând în contramăsură un apanaj nou, format din târgul Botoşanilor şi ocolul acestuia, apanaj de ale cărui venituri se putea bucura doar soţia domnului în scaun. De asemenea, în prelungirea intenţiei sale de a evita anumite alianţe matrimoniale ce puteau isca, mai curând, adversităţi politice şi provoca pierderi teritoriale, dar şi convins, probabil, că prin aceasta respecta credinţa neamului său, Ştefan cel Mare şi-a ales soţii numai din rândul principeselor ortodoxe: Evdochia de Kiev (1463), Maria de Mangop (1472) şi Maria – Voichiţa (1478).
Probabil că prima dintre beneficiarele acestui apanaj a fost chiar prima dintre doamnele lui Ştefan, ruteanca Evdochia, sora cneazului Simion Olelkovici. Concederea spre administrare a domeniului format din târgul şi ocolul Botoşanilor putea genera veniturile de care avea nevoie Evdochia, aflată printre străini, potrivit noului său statut, cel de Doamnă a Ţării. Apanajul ar fi putut fi apoi preluat de către următoarea soţie a domnului, Maria de Mangop, din neamul împărătesc al Comnenilor.
Cea care este amintită, fie şi circumstanţial, ca având legătură cu târgul şi ocolul Botoşanilor este a treia şi ultima dintre doamnele legitime ale lui Ştefan cel Mare, Maria – Voichiţa, pe care domnul o adusese în captivitate, în Ţara Moldovei, încă de la sfârşitul lui 1473, după incursiunea din Ţara Românească şi alungarea de pe tron a lui Radu cel Frumos, tatăl domniţei. Odată cu aceasta, era dusă în prizonierat şi Maria, soţia domnului muntean.
Căsătoria dintre Ştefan voievod şi Maria – Voichiţa a fost şi cea mai lungă dintre cele contractate de către domn. Oficiată probabil în 1478, din moment ce la 9 martie 1479 era menţionat pentru prima dată într-un document Bogdan – Vlad, întâiul născut, căsătoria a luat sfârşit doar prin moartea lui Ştefan cel Mare, la capătul a peste 25 de ani de convieţuire. Maria – Voichiţa i-a mai supravieţuit soţului său încă şapte ani, după moarte fiind înmormântată alături de acesta, la mănăstirea Putna.
Graţie şi răgazului mai mare pe care viaţa orânduită de Dumnezeu i l-a oferit, spre deosebire de predecesoarele sale, care au „domnit” doar patru, respectiv cinci ani, Maria – Voichiţa a putut întreprinde la Botoşani actele ctitoriceşti de care am pomenit mai sus: înnoirea bisericii cu hramul Sf. Gheorghe, din centrul vechi al târgului şi a schitului din vecinătate, de la Mănăstirea Doamnei. În ipostaza de Doamnă a Ţării, stăpână peste târgul şi ocolul Botoşanilor, de ale cărui venituri beneficia în 1496 – când presupunem că s-au efectuat reparaţiile la cele două aşezăminte bisericeşti – de circa 18 ani, Maria – Voichiţa poate că a şi rezidat în anumite perioade la Botoşani, acolo unde, posibil chiar la îndemnul ei, Ştefan cel Mare ridica biserica Sf. Nicolae de la Popăuţi, în locul unei construcţii mai vechi, refăcând şi curtea domnească, potrivit rangului unei soţii de voievod şi înzestrând-o şi cu un impunător turn-clopotniţă, anexă a bisericii, dar ale cărui rosturi militare sunt evidente.
Prof. dr. Daniel BOTEZATU
