Un accident grav a avut loc joi după-amiază, în municipiul Botoșani, un motociclist ajungând la spital din cauza unui cablu desprins de pe stâlp. Motociclistul, în vârstă de 40 de ani, circula pe strada Pacea, dinspre sensul giratoriu de la Premier, spre cimitirul Pacea, iar la un moment dat a fost agățat în zona bărbiei de un cablu care s-a desprins de pe un stâlp. Norocul motocicisltului a fost că nu circula cu viteză foarte mare, altfel riscând să fie decapitat de cablul care atârna în faţa lui.
Practic, în zonă trecea un transport agabaritic, respectiv un camion care transporta un bazin metalic, care a agățat cablul, iar acesta s-a rupt și în cădere a acroșat motociclistul.
Bărbatul de 40 de ani a fost rănit și transportat la spital.
Camionul era condus de un bărbat de 60 de ani.