Conducerea Nova Apaserv va rămâne cu actualele indemnizaţii. Decizia aparţine plenului Consiliului Judeţean (CJ), în urma unui amendament al liderului consilierilor judeţeni liberali, Gheorghe Sorescu.
Discuţia veniturilor conducerii a venit în momentul în care s-a supus la vot mandatul reprezentantului CJ în Consiliul de Administraţie (CA) al Nova Apaserv. Gheorghe Sorescu a susţinut că nu e momentul majorării veniturilor conducerii, în timp ce situaţia financiară a operatorului de apă nu este una tocmai roză. „Propunerea noastră, a grupului liberal, este ca în bugetul de venituri şi cheltuieli pe 2019 la operatorul de apă, indemnizaţiile Consiliului de Administraţie şi a managerilor de acolo să rămână la nivelul actual, pentru că se propune o creştere, care sigur că ea poate fi justificată prin nişte prevederi care sunt expuse acolo, nu ştiu cât de legislative pot fi, dar rezultatele operatorului de apă, cel puţin pe noi, ne fac să credem că nu este momentul să fim de acord ca în bugetul pe 2019 să prevedem şi o creştere a salariilor managerilor şi a Consiliilor de Administraţie. Sigur că, după modificarea bugetului în acest fel putem aveam şi un profit corespunzător, care în prevederile d buget pentru 2019 este mai mic faţă de cel realizat în 2018”, a declarat Gheorghe Sorescu.
Amendamentul liderului liberal din CJ a fost însuşit de toţi consilierii judeţeni, chiar şi de cei ai PSD, care au votat în unanimitate modificarea mandatului reprezentantului judeţului în conformitate cu cele cerute de Sorescu.
Pe de altă parte, vicepreşedintele CJ, Dorin Birta, a atras atenţia conducerii Nova Apaserv, care se afla în sală, asupra nivelului foarte mic al salariilor pe care le primesc angajaţii operatorului de apă şi canalizare. „Avem o problemă foarte mare legată de salarizarea care se aplică celor de la exploatare, drept dovadă se scot posturi la concurs, sunt posturi libere, şi nu se prezintă nimeni la concurs. Cer o analiză foarte serioasă în acest sens… Nu mi se pare normal ca salariile de la exploatare să fie foarte, foarte jos… Cred că ar trebui să ne aplicăm mai mult la această situaţie”, a declarat Dorin Birta.
La ultima şedinţă a Grupului de Dialog Social, la care a participat şi ministrul Muncii, social-democratul botoşănean Marius Budăi, Cristian Sadovei, liderul de sindicat de la Urban Serv şi Nova Apaserv, a atras atenţia că prin majorarea salariului minim pe economie de la 1 ianuarie, s-a ajuns la situaţia în care muncitorii necalificaţi sunt plătiţi la nivelul celor calificaţi şi că 80% din angajaţii operatorului de apă şi canalizare sunt plătiţi cu salariul minim pe economie. „Guvernul a reuşit ca prin creşterea salariului minim să aducem toţi muncitorii calificaţi la nivelul celor necalificaţi, neexistând acea grilă de ierarhizare a muncitorilor calificaţi şi necalificaţi. De exemplu, Nova Apaserv, din cei 500 de salariaţi câţi au, 400, care sunt toţi calificaţi, sunt la salariul minim pe economie, nemaiavând niciun alt spor decât cel de vechime”, a declarat Sadovei.
De altfel, în ultima perioadă, foarte mulţi specialişti au părăsit Nova Apaserv din cauza salariilor mici, iar posturile scoase la concurs prin intermediul Agenţiei Judeţene de Ocupare a Forţei de Muncă Botoşani nu au căutare, ramânând pe lista locurilor neocupate mai multe săptămâni.