Cătălin Mugurel Flutur, primarul municipiului Botoșani a declarat public că își dorește să refacă tandemul Valeriu Iftime- Cornel Șfaițer la FC Botoșani și a promis suporterilor echipei că va face tot ce depinde de el ca acest lucru să se întâmple cât mai curând posibil.
Edilul municipiului a afirmat că în perioada imediat următoare îi va convoca pe Valeriu Iftime și Cornel Șfaițer la o întâlnire, arătând-se optimist că rezultatul acesteia va avea ca efect reîntoarcerea la FC Botoșani a lui Cornel Șfaițer.
„Mă gândesc să-i convoc la o întâlnire și cu siguranță o voi face cât de curnând pentru că trebuie să avem ce-i mai bun, să avem crema. De ce să plece cineva în altă parte și să nu dea ce are mai bun la FC Botoșani?! Am plecat împreună la un drum împreună cu domnii Valeriu Iftime și Cornel Șfaițer, într-un proiect care până la urmă a fost câștigător pentru că deja avem șapte ani de când suntem în Liga 1, asta pe lângă ceilalți șapte ani care ne-au trebuit înainte pentru a ajunge în prima ligă. Trebuie să ne gândim cu toții cine a pus umărul când a fost foarte greu. Când e un pic mai ușor, poate îți vin și alte idei. Eu cred că domnul Șfaițer prin experiența pe care o are acumulată în timp în ceea ce privește fotbalul, nu este numai un câștig ci și un catalizator pentru FC Botoșani. Cornel Șfaițer a făcut foarte mult pentru fotbalul botoșănean și mai are multe de oferit”, a declarat Cătășin Mugurel Flutur, primarul muncipiului Botoșani.
Edilul a dezvăluit că a reușit în trecut să-i determine atât pe Valeriu Iftime cât și pe Cornel Șfaițer să continue acest proiect deși ambii au dorit la un moment dat să renunțe la echipă.
„Eram într-o echipă la un moment dat și atunci când încercam să ducem echipa în prima ligă și ei au vrut la un moment dat să renunțe și unul și celălalt. Se întâmpla când eram în divizia B, când era foarte greu. Atunci am avut puterea să le spun că trebuie să facă front comun pentru a duce echipa în Liga 1 și au înțeles. Dacă atunci am fost un factor catalizator, pot fi și acum și voi face tot ce depinde de mine ca lucrurile să fie cât mai bune pentru FC Botoșani!”, a conchis Cătălin Mugurel Flutur.
Reacția edilului vine după ce Valeriu Iftime, finațatorul FC Botoșani, a lăsat să se înțeleagă la finele săptămânii trecute că și-ar dori colaborării cu Cornel Șfaițer din această vară.
„ Sper să mă lumineze Dumnezeu să găsesc o soluție în care să putem configura ceva. Mi-e dor să fiu într-o echipă cu Cornel cum a fost în trecut. Numai că s-au schimbat realitățile și ceea ce facem noi acum, trebuie să ne găsim locurile ca să fim eficienți. Echipa a funcționat, competențe se găsesc”, a declarat Valeriu Iftime.