Virgil COSMA
jurnalist
„Ce-mi pasă mie ce fac niște unii la Bruxelles? Se umplu de bani, asta fac. Și bagă pile sau strâmbe pe la tot felul de companii sau prin comisiile alea ale lor, după cum le este interesul sau după cum li se dictează de la București”. „Nici vorbă, sunt bârfe, minimalizează intenționat impactul apartenenței la UE asupra vieții fiecărui cetățean în parte. În realitate, aproape toate investițiile importante, pe care le folosim zi de zi, de la apă și canalizare până la subvențiile pentru fermieri, aproape tot progresul legislativ și instituțiile inventate ca să ne servească sunt rodul fondurilor Uniunii și ale tratatelor pe care le-am semnat la aderare”. Cine are dreptate?
Alegerile nu sunt un lucru ușor. Le facem în fiecare zi, în plan personal sau profesional. Iar atunci când alegerile noastre au un impact național și european, intenția și materializarea votului ne definesc viața pentru următorii câțiva ani. Practic, alegem cum vrem să trăim. Liderii statelor membre au prezentat la Summit-ul de la Sibiu un document pentru unitatea europeană și voința de a continua integrarea statelor membre. Adică de armonizare spre unificare a legislației, economiei și a tuturor aspectelor care țin de viața cotidiană, de nivelul de trai. S-a mers până acolo încât s-a auzit despre propunerea unui salariu minim pe UE. Acum este rândul cetățenilor europeni, adică și al nostru, să decidă dacă acceptă și legitimează voința liderilor prezenți la Sibiu sau legitimează forțele eurosceptice care își doresc o Europă mai slab integrată sau chiar destrămarea Uniunii.
Am analizat programele electorale ale principalelor partide și alianțe care se prezintă la urne pe 26 mai. Iese în evidență numărul surprinzător de domenii de politică europeană unde partidele politice identifică aceleași probleme care trebuie rezolvate și propun chiar soluții similare. Tema atragerii de fonduri europene apare la toate partidele. La fel și tema dublului standard în domeniul alimentar, unde soluțiile sunt relativ similare. Mai sunt numeroase exemple, precum aderarea la Spațiul Schengen și Zona Euro, integrarea Republicii Moldova în UE, apărarea drepturile românilor aflați la muncă în UE, ridicarea subvențiilor din agricultură la același nivel cu cel al fermierilor din Vest, investiții în sănătate, educație, cercetare sau în domeniul antreprenoriatului. Nota bene: indiferent de familia politică, realizarea acestor programe necesită prezență la vot!
Există totuși o excepție, domeniul justiției, unde se observă o falie între partidele aflate la putere și cele aflate în opoziție. PSD sau ALDE se opun unui mecanism la nivel european de evaluare a statului de drept, în timp ce PNL sau Alianța 2020 USR-PLUS indică expres în programele lor susținerea unui astfel de mecanism. De aici și trecerea partidelor aflate acum la putere în România în rândurile așa numiților euro-sceptici. Și ei afirmă că vor în UE, dar cu reguli stabilite în fiecare țară în parte. Adică un fel de uniune vamal-economico-financiară și cam atât. În această chestiune intervine decisiv referendumul convocat de președintele Iohannis. Un răspuns „da” la ambele întrebări ne-ar plasa în tabăra pro-integrare, un răspuns „nu” majoritar sau o invalidare a referendumului va da câștig de cauză curentului est-european, condus de la Moscova, de diluare puternică a Uniunii. Și în acest caz, votul devine obligatoriu pentru oricine este interesat de propria soartă.
Pro sau contra, cetățenii trebuie să se exprime fără echivoc. În 2016, soarta țării a fost decisă de 18% din populația cu drept de vot, după care a urmat un imens scandal și dezbinare dusă până la ură. Cei mai vocali au fost taman cei care nu s-au prezentat la vot. Asta nu trebuie să se mai repete. Grandiosul proiect european, început pe ruinele Franţei şi Germaniei devastate de război, a adus continentului cea mai stabilă perioadă de pace şi prosperitate economico-socială din istoria sa. Pe de altă parte, tensiunea acutizată în ultimii ani, pentru sau împotriva integrării profunde, din cauza necesarei cedări de suveranitate deplină, a creat deja o falie adâncă, ideologică şi culturală, de la Vest la Est, faţă de care inevitabil se vor raporta rezultatele cumulate ale partidelor pro-europene şi ale celor anti-Bruxelles din cele 28 de ţări. Luni, vom ști dacă europenii – și odată cu ei, și noi – doresc menținerea actualului curs de integrare al ţărilor lor sau doresc oprirea sa și modificarea proceselor politice supra-naționale.
O eventuală participare scăzută la vot și la referendum ar fi de rău augur pentru democrația de la noi. Ar însemna să lăsăm întreaga decizie la mâna guvernului și a unui grup restrâns de politicieni, cu un grad de reprezentare destul de redus, oricum cu mult sub majoritate. Ar mai însemna să ajungem ca basarabenii, care au pus în fruntea statului un om de-al Moscovei și între timp fac cozi uriașe la ușile consulatelor românești pentru viză sau cetățenie. Nu era mai simplu să aducă UE la ei acasă decât să plece în masă? Cam în aceeași situație suntem și noi, mergem la vot și aducem Europa acasă la noi. Ce fel de Europă, vom decide împreună cu celelalte state, dar asta numai dacă facem parte din sistem. Altfel, nu există niciun fel de scuze.
