Există termeni fundamentali din domeniul educației care au însemnat cu totul altceva la origine, fie că vorbim de limbile latină sau greaca veche, din care provin. Bunăoară, cuvântul „academie” denumește astăzi cea mai înaltă instituție culturală a unei țări, care grupează elita științifică, literară și artistică a țării respective. Tot academia denumește și instituții de învățământ superior (Academia de Poliție, Academia Tehnică Militară, Academia Navală etc.). Cuvântul „academie” are o vechime de peste 2300 de ani, iar înțelesul său originar era cu totul altul decât cel din prezent. „Akademos” era un erou mitic al grecilor, originar din Attica. El ar fi trădat-o pe Elena din Troia, sora gemenilor Castor și Pollux, arătându-le acestora unde era ascunsă sora lor, răpită de către Tezeu. Prin anii 387 î. Hr., marele filosof idealist Platon a întemeiat la Atena, în locul unde s-ar fi aflat grădinile acestui Akademos, școala sa filosofică pe care a denumit-o, după numele fostului proprietar al locului, „Academia”. În această școală, Platon a predat adepților săi filosofia și aici a trăit marele gânditor timp de 40 de ani, cu două mici întreruperi. Această școală a exercitat o influență determinantă asupra vieții spirituale a Europei și întregii lumi civilizate. Renumele lui Platon fiind covârșitor în rândul contemporanilor săi, se spune că printre cei veniți la cursurile sale se aflau și femei travestite în bărbați, într-o epocă în care femeilor le era interzis să facă aceste lucruri alături de bărbați. Lecțiile erau preponderent orale și constau în discuții libere pe diferite teme. Închiderea Academiei lui Platon, în anul 529 d. Hr., marchează formal sfârșitul filosofiei antichității. Prețuirea lui Platon pentru științele matematice este evidențiată și de tradiția care consemnează că, deasupra intrării în Academie, Platon ar fi pus inscripția: „Să nu intre sub acoperământul meu cine nu e geometru”!
Un alt termen din domeniul învățământului, rostit zilnic de sute de milioane de elevi din întreaga lume este „școala”. Cuvântul îl datorăm tot vechilor greci, „skhole” îi spuneau ei, dar semnificația sa era cu totul alta decât cea de astăzi. Prin acest termen, grecii denumeau „ocupația în timpul liber, relaxarea”! Romanii au preluat termenul în forma „schola”, înțelegând prin el „discuții filosofice” sau „locul în care aveau loc aceste discuții”. Nu vă așteptați să se fi referit la cine știe ce sedii culturale, ci la locul de așteptare din băile publice, așa numitele thermae. Băile publice romane erau destul de complexe, semănând cu actualele centre de recuperare. Dincolo de igienă, aceste băi publice erau și un loc în care bărbații romani veneau pentru a socializa, alte asemenea locuri fiind piețele publice (romanii le numeau „for) sau frizeriile. Băile publice aveau mai multe încăperi, inclusiv una în care erau postate tot felul de anunțuri publicitare, cam cum e astăzi pe la unele dintre supermarket-uri. Într-una dintre aceste încăperi, care ținea loc și de vestiar, bărbații își lepădau hainele și așteptându-și rândul la baia propriu zisă se așezau pe niște băncuțe de piatră, numite „scholae” și discutau relaxat tot felul de chestiuni politice, cotidiene sau filosofice. Acestui spațiu, de dinaintea sălii de baie, văzut ca un loc de repaus, de relaxare, romanii îi spuneau „schola labri” („labrum” = buze), adică un loc în care vorbeau, dădeau din buze, trăgând în același timp cu ochiul să vadă dacă s-a eliberat un loc la baie.
Ulterior, termenul a ajuns să denumească locul în care au loc discuții elevate și acesta se presupune a fi școala. Nu putem încheia fără a ne gândi la plăcerea cu care mergeau romanii la…școală și la disconfortul pe care aceasta îl provoacă, astăzi, copiilor!
Prof. dr. Daniel BOTEZATU
