Școala Gimnazială 1 Vorniceni a găzduit ieri un eveniment deosebit pentru întreaga comunitate – lansarea cărții „Pe câmpia versului” aparținând profesorului Teodor Epure. La această întâlnire de suflet, au răspuns pozitiv invitației autorului cărţii personalități importante ale satului: Ion Istrate – directorul revistei de cultură și educație „Luceafărul” și Editurii Agata Botoșani, Mariana Adăscăliței – talentată poetă și apropiată colaboratoare a școlii, primarul Toader Leampăr, viceprimarul Gheorghe Irimia, Ovidiu Corleciuc, Eugen Murarașu, Constantin Gologan, foste și actuale cadre didactice. Activitatea se încadrează în contextul declarării anului 2019, ca fiind Anul Cărții și Anul Omagial al Satului (al preoților, învăţătorilor şi primarilor gospodari).
După vizitarea muzeului „Virtutea Sătească”, oaspeții au asistat la prezentarea cărții și la aprecierile rostite de câțiva dintre cei prezenți. A urmat un mic program artistic – recitarea unor poezii și interpretarea de cântece – susținut de un grup de elevi ai școlii din care au făcut parte: Georgiana Marilena Mihai și Emilian George Jijie, Maria Denisa Ciobanu, Marina Iftodi, Adina Iuliana Diaconu și Cătălina Mihaela Bîgu. „Elevii noștri au reușit, ca de fiecare dată, să impresioneze până la lacrimi audiența, creând, astfel, momente de înaltă încărcătură emoțională. Îl felicităm pe domnul profesor Epure pentru întreaga activitate didactică și publicistică, îi dorim multă sănătate, putere de muncă, inspirație și îi mulțumim pentru faptul că ne-a ales să-i fim gazde. Mulțumim și domnului Istrate Ion pentru donația de cărți făcută școlii și intensa activitate de promovare a satului Vorniceni!”, a transmis conducerea Şcolii Vorniceni.