Încă un viceprimar liberal din judeţ este pe cale să-şi piardă mandatul după ce a fost declarat incompatibil de către Agenţia Naţională de Integritate (ANI). Este vorba de Mihaela Băghiceanu, viceprimarul comunei Blândeşti.
Potrivit ANI, în perioada 8 august – 21 noiembrie 2016, Mihaela Băghiceanu a deţinut simultan funcţia de viceprimar şi calitatea de membru în Consiliul de Administraţie al Şcolii 1 Blândeşti, încălcând astfel dispoziţiile Legii privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei. „Funcţia de primar şi viceprimar, primar general şi viceprimar al municipiului Bucureşti, preşedinte şi vicepreşedinte al consiliului judeţean este incompatibilă cu exercitarea următoarelor funcţii sau calităţi: funcţia de preşedinte, vicepreşedinte, director general, director, manager, administrator, membru al consiliului de administraţie ori cenzor sau orice funcţie de conducere ori de execuţie la societăţile comerciale, inclusiv băncile sau alte instituţii de credit, societăţile de asigurare şi cele financiare, la regiile autonome de interes naţional sau local, la companiile şi societăţile naţionale, precum şi la instituţiile publice”, se arată în articolul indicat de ANI.
Mihaela Băghiceanu a declarat că va contesta decizia ANI şi că toate i se trag de la fostul primar (n.r. – Eugen Ciobanu – PSD), care „a depus plângeri peste tot”. „Asta înseamnă că toţi consilieri locali din ţară sunt incompatibili. Nu am fost remunerată şi nici nu lucrez la stat. Fostul primar ne-a făcut plângere la toţi, inclusiv la ANI. Pe timpul mandatului meu şi al actualului primar (n.r. – Stelian Maxim) au fost accesate fonduri europene. Asta contează cel mai mult. Şi fostul primar putea să acceseze fonduri europene, dar nu a vrut”, a mai spus Mihaela Băghiceanu.
În aceeaşi situaţie se află şi viceprimarul liberal al comunei Frumuşica, Gheorghe Foca. Acesta a fost declarat incompatibil la începutul lunii februarie tot pentru că a făcut parte opt luni din Consiliul de Administraţie al unei şcoli din comună.