Adresabilitatea la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean ”Mavromati” a crescut semnificativ în ultimii cinci ani. Potrivit medicului Bogdan Alexandroaie, purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean, cel puțin o persoană din județ s-a adresat o dată în UPU în decursului acestei perioade.
Acesta spune că proiectul de extinderea și modernizare a UPU este, în aceste condiții, bine venit. „Având în vedere adresabilitatea din ce în ce mai crescută din ultimii ani, statistic vorbind, în ultimii cinci ani, conform cifrelor, o persoană din județul acesta s-a adresat în UPU cel puţin o dată. Este binevenit acest proiect de modernizare și reabilitare a UPU. Așteptăm și modernizarea ambulatoriului spitalului, pentru că și aici este nevoie de modernizare. Sperăm să fie următorul proiect de amploare desfășurat la spital. Pe perioada de sărbători, secțiile au fost extrem de aglomerate, nu au existat paturi libere, adresabilitate a fost mare atât cu pacienți cu probleme medicale, cât și pacienți care nu au avut posibilități la domiciliu, fără familie și care au fost dirijați către spital”, a spus medicul Bogdan Alexandroaie.
Reprezentanţii UPU spun că situaţia bolnavilor care aşteaptă şi câteva ore la Uregnţe ar putea fi îmbunătăţită în momentul în care unitatea s-ar extinde şi automat s-ar angaja mai mult personal. „Colegii mei ajung să fie sufocați de numărul mare al pacienților, care uneori devin irascibili și recalcitranți iar actul medical riscă să își piardă din eficiență”, a precizat medicul Ramona Elena Guraliuc, coordonatorul UPU-SMURD Botoşani.
Pe lângă extinderea spațiului, UPU va beneficia și de aparatură nouă și modernă. Lucrările la UPU ar urma să demareze în toamnă iar investiția se ridică la 1,5 milioane de euro.