Ciprian MITOCEANU
scriitor
Doamna Viorica Dăncilă este o persoană foarte sensibilă, cred că a observat toată lumea. Însă sensibilitatea premierului a fost pusă în valoare şi la grea încercare în ultima perioadă când, mânată de obligaţii mai degrabă electorale, Viorica Dăncilă a fost nevoită să facă ceva excursii tematice prin ţară. Pe oriunde s-a dus a fost întâmpinată aşa cum nu şi-a dorit. Sătui de realizările Guvernului în fruntea căruia se află – e prea mult spus că îl conduce – şi de alte partidului din care face parte, românii şi-au întâmpinat premierul cu huiduieli, ţipete şi jigniri. Da, ţipete şi jigniri. Aprecirea aparţine celui mai sensibil şi non-coflictual premier de care avut parte vreodată România.
Cică Dăncilă nu are nimic împotriva protestelor, dar adversarii politici nu recurg decât la ţipete, jigniri şi dezbinare. Mă întreb şi eu, ca tot omul nemulţumit de ceea ce se întâmplă în ţara asta, care e genul de protest agreat de premier şi cei care-i manevrează sforile? Protestul mut, acel protest interior de pe vremea lui Ceauşescu când oamenii ţineau ura în suflet? Să protesteze fiecare la casa lui, fără să-l audă nici măcar vecinii? Sunt sigur că guvernanţilor le-ar conveni de minune. Trebuie să existe o măsură în toate dar, în acest caz, de ce atunci când se plimbă prin ţară, au pretenţia să fie întâmpinaţi de mulţimi entuziaste, care să fluture steaguri şi pancarte şi să aclame fiecare frază rostită de cei de pe scenă? Treaba asta cu mitingăi câtă frunză şi câtă iarbă căraţi cu autocarele de pe unde se poate nu jigneşte sensibilitatea primului ministru?
Viorica Dăncilă vorbeşte despre jigniri. Cetăţenii care protestează o jignesc, o aduc în situaţia de a fi siderată. Cei din Arad şi Timişoara au toate drepturile să se simtă şi mai jigniţi de afirmaţiile premierului. „Eu vedeam aici un pol al civilizaţiei, oamenii sunt foarte primitori, foarte civilizaţi, iar ceea ce se întâmplă acum, când câţiva cetăţenii vin şi jignesc, nu cred că caracterizează această zonă”. „Nu văd” ci „vedeam”; gata, s-a zis cu civilizaţia zonei. Şi „nu cred că caracterizează” ”– la naiba cu limba română şi cacofonia! – în loc de „sunt sigură că nu caractezizează”.
Fiindcă veni vorba de jigniri, să aducem discuţia la nivelul grădiniţei. Acolo, când se întâmplă ceva, prima scuză invocată este „El a început primul”. Cine a început cu jignirile, doamna Dăncilă?
Nu e jignitor să crezi că poporul ăsta este format doar din imbecili pentru care marele scop în viaţă e să ridice osanale partidului din care faceţi parte? După Dăncilă „Adevărații români sunt harnici și respectuoși”. Ce înseamnă asta? Că şi-au păstrat mentalitatea medievală, când considerau că orice persoană bine îmbrăcată are dreptul să le poruncească. Supunere totală, „harnici şi respectuoşi”doar atât. Românii adevăraţi nu sunt şi cinsitiţi sau demni. Numai cine respectă e român adevărat.
Nu e insultător să susţii că toţi cei care protestează o fac doar pentru că sunt plătiţi de Soros? Nu e ofensator să spui că cei care vă cer demisia sunt duşmanii României şi vânduţi intereselor străine? Nu e degradant să-i cataloghezi drept derbedei pe cei care strigă lozinci anti-PSD în timp ce liderul partidului stat minte cu neruşinare vorbind despre realizări ce nu există nici măcar pe hârtie? Nu e jignitor să-ţi justifici eşecul prin invenţii penibile gen statul paralel?
Pe una dintre pancartele jignitoare era scris „Orice om îi este teamă de Ardeal”. Un citat adaptat din imensa colecţie de perle marca Viorica Dăncilă. Şi asta e jignire?
Recent, un împătimit PSD a îngenuncheat în faţa Docilei – apropo, pentru chestia cu „Docila” un protestatar a primit două sute de lei amendă – şi i-a sărutat mâna. Jignitor? Jignitoare a fost reacţia Vioricăi. Care s-a lăsat pupată pe mână, aşa cum procedau pe vremuri voievozii atât de iubiţi de istorie. Niciun gest să-l salte pe om de pe podea, să-l ajute să nu se umilească la nivel de evul mediu. I s-a părut absolut firesc; cumva, un îndemn pentru cei care vor mai da ochii cu ea pe viitor.
Dar Dăncilă e sensibilă. Nu m-ar mira să aflu că scrie poezii. De fapt, cred că a scris versurile la Maneaua PSD, interpretată de Nicolae Guţă. Vă daţi seama câtă sensibilitate creatoare a fost consumată pentru a pune pe hârtie „Când e cald fierul se bate / Dacă vrei prosperitate”. Nu mă leg de calitatea artistică a realizării, mă simt prea jignit de faptul că intepretul nu ştie ce înseamnă să-ţi plăteşti impozitele.
E jignitor să fii luat de prost, să ţi se spună că în România a crescut puterea de cumpărare dar i exemplificările să se facă cu raportări la salariul mediu. Asta în condiţiile în care salariile au crescut la buget – şi ca şi cum nu era de ajuns, a fost umflat şi aparatul bugetar prin angajarea rubedeniilor şi protejaţilor – în timp ce mediul de afaceri se zbate să supravieţuiască. Şi să nu uităm că cei mai mulţi dintre românii care încă mai muncesc o fac pentru salariul minim. Ce se poate cumpăra din salariul mediu nu-i ajută prea mult, mai ales că nu e clar dacă PSD-ul se raportează la ce mai rămâne din salariu după ce statul îşi ia partea sau calculele au fost făcute la nivel de salariu brut.
Nu e jignitor să ai pretenţia de a fi considerată prim ministru în condiţiile în care e evident pentru toţi că nu eşti decât o marionetă care serveşte interesele altora, incapabilă să lege două vorbe „decât să vorbesc liber şi să spun prostii mai bine citesc de pe o foaie”? Sunt sigur – nu cred – că Dăncilă nu s-a gândit la aşa ceva. La cât e de sensibilă, jignirile au blocat-o cu totul…
