O tânără de 29 de ani a tras sperietura vieţii, după ce a fost la un pas de a pierde sarcina, din cauza unui accident stupid.
Femeia, din Tudora, se deplasa pe bicicletă în curtea propriei case, însă la un moment dat s-a dezechilibrat şi a căzut pe ciment. Căzătura a fost una extrem de nefericită, femeia simţind o lovitură şi în dreptul abdomenului.
Speriată, aceasta şi-a alertat familia, după care a sunat la 112, solicitând ajutorul unei ambulanţe.
Tânăra a fost transportată la Urgenţe, unde a fost stabilizată, după care direcţionată către Secţia de Obstetrică şi Ginecologie. „Pacienta a suferit o contuzie abdominală şi având în vedere starea ei, a fost direcţionată pentru un consult de sepcialitate. S-a decis internare pentru a fi ţinută sub supraveghere, însă din fericire sarcina nu a fost afectată”, a spus un asistent din cadrul UPU-SMURD.