Sute de botoşăneni au participat aseară la procesiunea organizată în parohia „Izvorul Tămăduirii”, din cartierul Parcul Tineretului. Cu prilejul hramului, cu binecuvântarea ÎPS Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, la Biserica „Izvorul Tămăduirii”, a fost adusă racla cu Sfintele moaşte ale sfinţilor Ecaterina, Ioan Rusul şi Efrem cel Nou. Racla a fost adusă de preotul Partenie Apostoaie, parohul Bisericii „Vovidenia”. După câteva rugăciuni în biserică, preoţii şi credincioşii au plecat în procesiune, cu icoana Maicii Domnului „Portăriţa” şi racla cu moaştele celor trei sfinţi. Icoana a fost purtată de patru botoşăneni, unul dintre aceştia fiind Iulian Rotariu, Cetăţean de Onoare al municipiului Botoşani, pompierul care a participat la multe competiţii internaţionale, cel care susţine cauza copiilor cu autism.
Cu lumânări aprinse în mâini, participanţii la procesiune s-au rugat şi au cântat alături de preoţi. Tot aseară, la Biserica „Izvorul Tămăduirii” a fost oficiată Vecernia Hramului cu Litie.
Astăzi, programul a început cu Utrenia, Sfânta Liturghie, Sfinţirea mică a apei, iar de la ora 17.00, va fi oficiată Taina Sfântului Maslu de obşte.