Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis atenţionări Cod galben, respectiv Cod portocaliu de inundaţii pe două sectoare ale râului Prut, din judeţul Botoşani, valabile până mâine dimineaţă la ora 10:00.
Conform prognozei hidrologilor, se vor consemna creşteri de debite şi niveluri cu depăşirea Cotelor de apărare, ca urmare a propagării viiturilor formate anterior în amonte, pe râul Prut – sector amonte Acumularea Stânca Costeşti, precum şi pe sectorul amonte de Rădăuţi Prut.
„O echipă a ISU Botoşani este în teren şi monitorizează situaţia. Populaţia a fost notificată cu privire la riscul anunţat. Totodată, persoanele care desfăşoară activităţi economice în lunca Prutului au fost anunţate să fie pregătite pentru părăsirea zonei în cazul în care riscul de inundaţie creşte”, a declarat Dorina Lupu, purtător de cuvânt ISU Botoşani.
Membrii Comitetului local pentru Situații de Urgență s-au întrunit, după-amiază, pentru a dispune măsurile ce trebuie luate. Autoritățile au anunțat că la ora 15:00 era depășită cota de inundație la punctul Oroftiana cu 84 de centimetri, motiv pentru care au fost avertizate toate comitetele locale pentru situații de urgență în aval de Oroftiana. Este vorba de Ştefăneşti, Ripiceni, Manoleasa, Mitoc, Coţuşca, Rădăuţi Prut, Păltiniş, Darabani, Hudeşti și Suharău.
”Dacă situaţia va fi critică pentru populaţia şi pentru agenţii economici care desfăşoară activităţi economice în zonă, se va folosi şi sistemul de avertizare Ro Alert cu măsurile care trebuie luate de către populaţie”, a declarat Cristian Amarandei, șeful ISU Botoșani.