Virgil COSMA
jurnalist
În această perioadă, potrivit acțiunilor puterii sale politice, se poate spune despre poporul român, fără teama de a greși, că nu se știe încotro se îndreaptă. Nu pot fi definite nici valorile care-l țin împreună – nu prea-l țin, dovadă fiind dezertarea din teritoriul său a aproape un sfert din populație – nu pot fi definite nici năzuințele și, cu atât mai puțin, sensul deciziilor pe care le iau politicienii aleși de majoritate. România arată acum ca un avion deturnat, ai cărui pasageri s-au suit pentru Bruxelles dar află pe drum că piloții, forțați de un grup de atacatori, au pus cap compas Moscova și au turat motoarele la maximum în direcția opusă.
Această deturnare este vizibilă acum prin adoptarea modificărilor la Codul Penal şi la cel de Procedură Penală pe repede înainte, ca sub asediu, în Camera Deputaţilor, în favoarea infractorilor și, respectiv, în detrimentul victimelor. Demersul PSD, în complicitate cu UDMR, devenit un fel de PSD maghiar, dezincriminează parţial sau total unele infracţiuni, îngreunează urmărirea şi pedepsirea marilor corupţi şi privilegiază categoric cleptocraţia. Apartenența reală, vreodată în viitor – fiindcă până acum a fost doar mimată – a României la comunitatea europeană a devenit o iluzie. Modificările operate sunt în totală contradicție cu interesele de modernizare, occidentalizare şi consolidare democratică a țării. Dar și complet opuse tuturor recomandărilor formulate de absolut toate instituțiile europene.
Prin modificările adoptate, actualii lideri politici ai țării instituie oficial cleptocraţia ca mod de guvernare. Ca să nu fie dubii, iată care este definiția acesteia, conform Wikipedia și Dex Online: „cleptocrația este un termen peiorativ care desemnează un sistem politic în care una sau mai multe persoane din fruntea statului admit și încurajează corupția pe scara largă. În general, aceste persoane practică evaziunea fiscală, spălarea banilor și alte metode de fraudare ale legislației în vigoare, cu scopul disimulării originii bogăției lor. Termenul este utilizat și pentru a desemna o corupție generalizată, reală sau presupusă, a guvernelor. Aproape în fiecare dintre țările afectate de cleptocrație, rudeniile și afinii vârfurilor de diferite nivele sunt aduse în viața statului și a instituțiilor sale pentru a se ocupa de acumulări de resurse, preluând funcții de reprezentare și coordonare”. Sună foarte cunoscut, nu-i așa?
Gunther Krichbaum, președintele comisiei pentru Afaceri Europene din Bundestag-ul german și un bun cunoscător al situației din România, i-a trimis miercuri, după votarea modificărilor la Codurile Penale în Parlament, o scrisoare președintelui Comisiei Europene, Jean Claude Juncker, în care solicită din nou activarea articolului 7 împotriva României. „Eu îmi pun întrebarea ce măsuri ale guvernului României și ale majorității parlamentare de acolo mai sunt necesare, pentru ca CE să preia în sfârșit inițiativa. De aceea doresc să vă solicit din nou să acționați în consecință și să demarați o procedură conform art. 7. Aceasta ar fi, chiar înainte de alegerile pentru Parlamentul European, un semnal al credibilității Uniunii Europene și o încurajare a forțelor pro-europene din România”, se arată în scrisoarea lui Krichbaum către Juncker.
Este o procedură complicată, am mai scris despre asta, finalizarea ei poate dura doi-trei ani conform reglementărilor europene actuale. Dar viitorul Parlament European le poate modifica în regim de urgență iar noi să ne trezim în lada de gunoi a istoriei continentului înainte de a mai apuca să reparăm ceva din ceea ce distrug liderii de astăzi ai țării. Oricărui guvern pro-european care ar urma acestui dezastru administrativ îi vor trebui cel puțin doi ani numai ca să repare stricăciunile, înainte de putea construi ceva. De aceea, era de așteptat ca acum, cât se mai poate face ceva, să vedem o opoziție mai fermă din partea președinției, singura instituție cu reprezentare democratică semnificativă care mai poate ține piept asaltului infractorilor.
Or, în acest sens, referendumul promis și susținut de KW Johannis vine cu două mari dezamăgiri, chiar înainte de a fi fost pus în practică. Președinția vrea să se consemneze dacă românii sunt, pe de o parte, „de acord cu interzicerea amnistiei şi graţierii pentru infracţiuni de corupţie” și, pe de alta, dacă „sunt de acord cu interzicerea adoptării de către Guvern a ordonanţelor de urgenţă în domeniul infracţiunilor, pedepselor şi al organizării judiciare şi cu extinderea dreptului de a ataca ordonanţele direct la Curtea Constituţională”. Ambele întrebări sunt la limita oricărei constituții europene, nu poți interzice amnistia, grațierea și nici dreptul guvernului de a da ordonanțe de urgență. Ambele pot fi doar diminuate, dar ar necesita modificarea constituției în vigoare. Adică un alt referendum. Lăsând la o parte complexitatea celei de-a doua întrebări, pe care într-o ţară cu 40% din populație în stare de anafalbetism funcțional, în frunte cu demnitarii ei, mulţi nici n-o vor pricepe, este previzibil că toți vor răspunde „da” fără să înțeleagă, exact ca în cazul apartenenței la UE. Toți vor ca „la ei” dar cu reguli ca „la noi”. Iar în această pseudo-dispută, este clar că Uniunea Europeană, atît ca va mai exista în forma actuală, nu va ceda vreodată.
