Ieri, odată cu lansarea candidaţilor liberali la europarlamentare, liberalul Mihai Ţurcanu a participat la a doua sa conferinţă de presă la Botoşani de când a fost ales să reprezinte România în cea mai înaltă structură politică a Uniunii Europene. Această absenţă aproape continuă din spaţiul public botoşănean nu-l deranjează pe Ţurcanu, care susţine că şi-a făcut public poziţiile prin intermediul reţelelor de socializare.
„De câte ori am avut posibilitatea. Mai modern, se comunică pe pagina noastră de socializare. Orice informaţie, pe care eu am considerat-o că este de interes public, a fost urcată acolo şi rămâne ca dumneavoastră să încercaţi să le luaţi de acolo”, a declarat Mihai Ţurcanu, care nu-şi mai aducea aminte de singura conferinţă de presă pe care a ţinut-o pe plaiurile natale. „Am încercat să avem o relaţie corectă şi altfel cu dumneavoastră. În schimb am fost prezenţi peste tot unde a fost nevoie de noi. De câte ori am avut posibilitatea”, care a încercat săă treacă în derizoriu faptul că „s-a transferat” la organizaţia Sector 1 a PNL: „A fost o conjunctură politică, care impunea acest lucru”.
În apărarea sa a sărit imediat preşedintele liberalilor, Ludovic Orban, care a prcizat că „parlamentarii români, care reprezintă România în Parlamentul European, sunt reprezentanţii tuturor cetăţenilor români”. „Domnul Ţurcanu, normal, provine din Botoşani, fiecare s-a născut undeva, fiecare a fost într-o filială, poate să se mute de la o filială la cealaltă, dar repet reprezentanţii României în Parlamentul European trebuie să-i reprezinte pe toţi cetăţenii. Nu sunt (n.r. – avocatul lui Mihai Ţurcanu), vă spun care este realitatea. E listă naţională şi fiecare europarlamentar are obligaţia de reprezenta toţi cetăţenii români”, a insistat Orban, care, însă, nu a dorit să fie de acord cu observaţia jurnaliştilor că regretă că nu l-a pus Mihai Ţurcanu pe un loc eligibil pe lista de europarlamentare: „Asta o spuneţi dumneavostră!”
Mihai Ţurcanu s-a lăudat că în Parlamentul European a fost raportor pentru legislaţia privind dublu standard ale produselor, dar şi că o lege îi va purte numele. Este vorba de regulamentul 2003, care reglementează îngrăşămintele chimice în agricultură şi potrivit căruia, ca să-l cităm, „fermierii noştri vor putea să comercializeze bălegarul (pe) care îl obţin în fermele lor şi vor putea să obţină bani pe acest lucru”.
Acesta nu a avut răspuns la întrebarea legitimă de ce nu i-a ajutat la Bruxelles pe reprezentanţii asociaţiilor care luptă pentru construcţia de autostrăzi în Moldova, singurul europarlamentar care i-a sprijinit fiind Siegfried Mureşan, actualmente PNL, dar în acea perioadă activa la PMP.