George Lazăr
director
Vizita făcută foarte recent de Liviu Dragnea și la Botoșani, în turneul lui prin Moldova, a dovedit, o dată în plus, că fastul de mucava, slugărnicia, prefăcătoria de pe vremea comuniștilor nu și-a pierdut absolut nimic din vigoare.
Comparând cu epoca de care ne-am despărțit printr-o revoluție, Dragnea se află acum într-un moment similar cu cel trăit de Ceaușescu în 1971, când acesta avea 53 de ani și a vizitat Coreea de Nord, condusă la acea vreme cu mână de fier de Kim Ir Sen. Atunci liderul comunist a fost primit într-un mod nemaivăzut, de sute de mii de coreeni scoși de partidul comunist într-o demonstrație uriașă de forță. I s-au cântat cântece iar în cinstea lui s-a desfășurat vreme de ore bune un spectacol gigantic dat de un popor pe deplin înrobit de un sistem pe care, mai apoi, liderul transformat aproape fără voia lui în dictator, l-a pus în practică și în România.
Personal am serioase îndoieli că ar fi cerut Ceaușescu în mod direct acest lucru. Mai degrabă armata de aplaudaci din jurul lui a făcut-o și a răspândit în întreaga țară ceea ce, mai târziu, s-a chemat „cultul personalității”. Directivele date din jurul conducătorului țării s-au propagat de sus în jos cu mare viteză, fiind preluate și înflorite pe plan local: poeți și muzicieni care compun poezii și cântece patriotice, dar mai ales de laudă a marelui conducător și a nevestei lui, copii care le recită cu înflăcărare, spectacole și emisiuni televizate înfățișând aceeași realitate deformată tot mai tare a unui popor fericit, condus de un geniu vizionar. Mult prea puțini au fost cei care s-au opus acestei mascarade naționale. Iar pentru că lui Ceaușescu i s-a spus vreme de zeci de ani cât este el de grozav, dacă a văzut cum toată țara (și străinătatea, după ce s-a opus pe față invadării Cehoslovaciei de către ruși în 1968) îl întâmpină, pe oriunde umbla, ca pe un extraordinar om de stat, a căzut în cel mai vechi păcat al omului: trufia și a crezut toate astea. Adică noi toți l-am făcut așa cum a fost, iar apoi l-am împușcat plini de ură.
Păstrând paralela, Dragnea a fost aplaudat de oameni adunați din tot județul, cărora le-a promis noi și noi pomeni, pe care i-a mințit cu zâmbetul pe față, dar oamenii au auzit ceea ce au vrut să audă și l-au crezut. La fel a fost și la Craiova, unde și mai mulți oameni au fost aduși de fidelii PSD pentru baia de mulțime. Prin urmare, dacă ați fi Dragnea, ce ați crede despre propria persoană, atunci când te aplaudă atâta lume și când îți cer în cor să candidezi pentru a deveni președinte? Da, au fost și mici grupuri de protestatari care și-au strigat năduful, dar aceștia, comparându-i cu numărul mult mai mare al adepților, i-au întărit sentimentul de putere absolută. Detractori rău intenționat se găsesc întotdeauna. Drept urmare, așa cum părinții și bunicii noștri l-au făcut pe Ceaușescu, așa suntem și noi acum pe cale să-l facem pe Dragnea. Care poate crede că spune adevărul atunci când aruncă promisiuni absurde, că dă bani românilor. Care, în sinea lui, este convins că forțe oculte conspiră cu unii judecători să-l dea jos de la putere. Care știe el ce-i mai bine pentru România și pentru români. Pentru că, asemenea lui Ceaușescu, care din calfă de cizmar a ajuns în fruntea statului, la fel și el, dintr-un buticar mărunt, a devenit cel în jurul căruia se răsucește România.
Noi l-am făcut așa cum este deoarece nu am fost la vot, considerând că parveniții de politicieni sunt la fel. Pentru că am închis ochii și ne-am dedulcit la pomenile salariale și pensiile speciale azvârlite cu amândouă mâinile și astfel i-am devenit complici. Pentru că judecătorilor le este teamă de el și de clica lui și se feresc să-l condamne. Pentru că am plecat scârbiți din țară ca să ne facem casă în străinătate. Pentru că ne cerșim drepturile în loc să le cerem cu demnitate.
Dar mai ales pentru că suntem sub blestemul ce spune că orice popor are conducătorii pe care îi merită.
