Un tânăr din Botoșani, student la Iași, a ajuns în stare critică la spital după o cădere în gol de la peste 12 metri înălțime.
Totul s-a întâmplat în noaptea de miercuri spre joi, când mai mulți tineri s-au adunat într-o cameră de cămin pentru a sărbători începutul vacanței de Paști consumând alcool și droguri.
La un moment dat, băiatul din Botoșani a rămas singur. El s-a apropiat de fereastră și, câteva minute mai târziu, a fost găsit zăcând pe caldarâmul de lângă cămin de către paznicul alarmat de zgomotul produs de impactul cu solul.
Apelul la 112 a fost făcut miercuri noaptea, la ora 23:10. „Am fost sesizaţi prin 112 cu privire la un tânăr de 19 ani, din Botoşani, student în Iaşi, care ar fi căzut de la etajul IV al unui cămin din Tudor Vladimirescu. Acesta a fost transportat la spital. S-a constatat că mai mulţi studenţi consumaseră băuturi alcoolice pe fondul plecării la domiciliu, însă în momentul producerii incidentului tânărul de 19 ani se afla singur în cameră”, au declarat reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Iaşi.
Studentul a fost dus la Spitalul „Sfântul Spiridon” și internat la Terapie Intensivă, secția Ortopedie. Băiatul este originar din localitatea Copălău, județul Botoșani, și studiază la Facultatea de Mecanică din cadrul Universității „Gheorghe Asachi”. „Pacientul a ajuns la spital cu politraumatism prin cădere de la înălțime – etajul IV. Conform propriilor declarații, acesta s-ar fi aruncat după consumul de marijuana, din camera de cămin, incidentul petrecându-se în Campusul Tudor Vladimirescu. Acesta a suferit un traumatism cranio-cerebral cu pierderea cunoștinței, o fractură la aripa iliacă dreaptă, o fractură cu minimă deplasare ram ischio-pubian stâng, o fractură cominutivă ram ilio-pubian stâng, o fractură complexă diafiză proximală la femurul drept, o contuzie hepatică și o contuzie pulmonară. Tânărul a fost internat la Secția Ortopedie – Terapie Intensivă a Spitalului Sfântul Spiridon”, a precizat profesor univiversitar doctor Diana Cimpoeșu, coordonatoarea UPU-SMURD Iași.