Ziua Veteranilor de Război a fost marcată, la Botoşani, în prezenţa prefectului Dan Şlincu a primarului municipiului Botoşani, Cătălin Flutur, a vicepreşedinţilor Consiliului Judeţean (CJ), Dorin Birta şi Liviu Toma, dar şi a numeroşi oficiali din instituţiile publice ale statului, veterani, cadre militare şi politicieni.
Evenimentul, care a debuta la ora 11:00, la Monumentul Eroilor din cel de-al Doilea Război Mondial, aflat la intersecţia străzilor Calea Naţională şi Cuza Vodă, cu onorul prezentat prefectului şi intonarea Imnului Naţional, a fost unul foarte emoţionant.
Primul moment cu încărcătură a fost ceremonialul religios ţinut de preotul militar Ştefan Grădinaru şi fiul său, preotul Sebastian Grădinaru. A urmat un scurt discurs al preşedintelui Asociaţiei Veteranilor de Război Botoşani, Gheorghe Jalbă, şi un mesaj transmis de către elevii Colegiului Naţional Militar „Ştefan cel Mare” Câmpulung Moldovenesc.
Nouă veterani de război şi o văduvă de război au primit diplome şi câte un steag tricolor din partea Instituţiei Prefectului, după care a urmat cel mai emoţionant moment. Este vorba de un moment poetic care l-a avut în centru pe actorul Cezar Amitroaie, care a declamat poezia „Se sting veteranii” scrisă de colonelul în rezervă Gheorghe Lăcătuşu şi el fost veteran al celui de Al Doilea Război Mondial. Mesajul poeziei i-a cutremurat pe cei prezenţi, în special pe veterani, cărora le-au dat lacrimile.
Apoi, elevii implicaţi în acţiune au adus un omagiu veteranilor de război, momentul fiind urmat de depunerea de coroane şi jerbe de flori.
Ziua Veteranilor de Război s-a încheiat cu defilarea detaşamentului de onoare, format din militari de la Unităţile Militare 01251 şi 01189, Inspectoratul Judeţean de Jandarmi şi de la Inspectoratul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă şi elevi ai Colegiului Naţional Militar „Ştefan cel Mare” Câmpulung Moldovenesc.
La ora actuală, în judeţul Botoşani, mai sunt în viaţă 464 de veterani ai celui de Al Doilea Război Mondial, cinci văduve de război şi 2.454 de văduve de veterani de război.