spot_img
marți, noiembrie 26, 2024
HomeLocal BTCJ nu vrea licitaţie pe loturi la drumul strategic (video)

CJ nu vrea licitaţie pe loturi la drumul strategic (video)

Drumul strategic, care se va ridica acum, după reevaluarea indicatorilor tehnico-economici la 310 milioane de lei fără TVA, este una dintre cele mai mari investiţii din ultima perioadă de infrastructură de la noi din judeţ.
Deşi vorbim de un drum lung de peste 106 kilometri, autorităţile locale insistă ca acesta să fie scos la licitaţie într-un singur tronson şi nu pe loturi, aşa cum, de altfel, recomandă şi ADR Nord-Est Piatra Neamţ. „Împărţirea pe loturi, în conformitate cu reglementările legale privind achiziţiile publice, este o modalitate recomandată de abordare a desfăşurării unei proceduri de achiziţii. Sunt situaţii, însă, în care autoritatea contractantă, în mod justificat, poate alege să liciteze fără această împărţire, ofertanţii având posibilitatea să subcontracteze sau să se asocieze în vederea îndeplinirii cerinţelor cuprinse în documentaţia de atribuire”, se arată într-un răspuns al ADR Nord-Est la o solicitare a „Monitorului de Botoşani”.

DONEAZĂ UN ABONAMENT LA MONITORUL!

Nu-ți lăsa părinții, bunicii și prietenii pradă televiziunilor de știri devenite oficine de propagandă și presei cumpărate de partide. Dă-le o șansă să fie informați corect și să facă alegeri în cunoștință de cauză! Fă-le cadou un abonament la Monitorul de Botoșani. Dacă te-ai săturat să îi vezi manipulați și mințiți, completează formularul de mai jos, cu numele și adresa corectă a celui căruia vrei să-i donezi un abonament și noi îi trimitem zilnic ziarul. Abonează-i pe cei dragi la Monitorul și oferă-le o imagine nedeformată a realității. Este cel mai de preț ajutor.

Avantajele lotizării sunt incontestabile. În primul rând, proiectul drumului strategic a fost conceput pe loturi, e drept că nu sunt egale, dar sunt deja definite. Fiecare lot în parte poate fi câştigat de către un constructor, iar astfel lucrarea s-ar putea termina mult mai repede. Apoi, un alt avantaj al lotizării, condiţiile impuse pentru participarea la licitaţie pentru un lot ar fi accesibil mai multor firme şi astfel s-ar putea evita situaţia în care să nu se prezinte nimeni la licitaţie, din cauză că aceasta se adresează doar constructorilor mare, care, de obicei, au deja foarte multe lucrări prinse şi nu i-ar mai interesa un drum judeţean, undeva prin Nordul ţării.

De partea cealaltă, preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Botoşani, Costică Macaleţi, cel care a avut ultimul cuvânt în ceea ce priveşte strategia de realizare a investiţiei susţine că, în acest caz, o licitaţie pe loturi nu ar fi avantajoasă, deşi aminte cele enunţate mai sus. „Lucrarea trebuie luată toată, toţi cei 106 kilometri, de către un constructor, pentru că, în mod sigur, altfel ar apărea discuţii între constructori legate de perioadele de atacare cu turnarea asfaltului, pentru că pe tronsonul de 50 de kilometri, vor trebui transportaţi cei un milion de metri cubi de piatră. Astfel, acesta ar trebui să fie asfaltat ultimul. Ca să nu iasă vreo discuţie, deşi şi eu am fost adeptul lotizării în ideea că sunt mai mulţi constructori şi lucrarea o puteam face mai rapid, am decis să îl scoatem într-un singur lot”, a declarat Costică Macaleţi, care susţine că s-au reluat demersurile pentru acest drum.

Pe lângă acest punct de vedere, oficiali din CJ mai apreciază că o licitaţie pe loturi ar prezenta şi un risc sistemic, în sensul că ar putea fi adjudecate doar loturile mici şi nimeni să nu dorească să adjudece lotul de 50 de kilometri, „coloana vertebrală a axei strategice” şi atunci proiectul ar deveni neeligibil pe fondurile europene. „În aceste condiţii ar trebui să punem noi toţi banii, lucru care nu este de dorit şi nu este nici în puterea noastră”, a declarat respectivul oficial.

Drumul strategic a făcut ieri obiectul şi unei interpelări în cadrul şedinţei de CJ, liderul grupului liberal, Gheorghe Sorescu întrebând când se va face actualizarea acestuia. „Noi avem făcută actualizarea pentru dumul strategic, dar aşteptăm să se facă modificarea ghidului de finanţare de către Ministerul Fondurilor Europene şi apoi să trecem printr-o şedinţă de Consiliu Judeţean şi actualizarea indicatorilor tehnico-economici pentru a putea relua licitaţia”, a declarat vicepreşedintele CJ, Dorin Birta, care a adăugat că cele 11 milioane de euro suplimentare vor fi finanţate prin credite-angajament împărţite pe trei ani.

Anterior şedinţei de CJ, Costică Macaleţi îşi exprima speranţa că diferenţa de bani va fi suportată de către guvern.

 

Drum blocat de birocraţie

 

Timp de aproape doi ani, drumul strategic din judeţ a fost blocat de proceduri birocratice, fiind necesare mai multe avize, unele dintre ele chiar de la instituţii ale statului. Valoarea estimată a contractului pentru drumul strategic este de 254.036.553,75 lei fără TVA şi este împărţit în cinci loturi. Obiectivul de investiţii prevede modernizarea a 106,265 kilometri de drumuri judeţene din judeţele Botoşani şi Iaşi, reabilitarea a nouă poduri existente, construirea a trei poduri noi, amenajarea a cinci treceri la nivel cu calea ferată.
Prin acest proiect vor fi modernizate patru tronsoane de drum judeţean situate pe teritoriul judeţului Botoşani – DJ 282 H (limită judeţ Iaşi-Rediu-Răuseni-Călăraşi), DJ 282 (Răuseni-Todireni-Albeşti-Truşeşti-Dângeni-Hăneşti), DJ 297 (DN 29D-Blândeşti-Suliţa-Lunca-Todireni) şi DJ 294 (Dângeni-Mihălăşeni) – precum şi cel situat pe teritoriul Judeţului Iaşi-DJ 282 H (Şipote-limită judeţ Botoşani).

 

Protest pentru drumuri decente

 

Pe 9 aprilie, sute de locuitori ai comunelor din sudul judeţului au protestat în faţa CJ, nemulţumiţi de starea tot mai proastă a acelui drum. Atunci, oficialii CJ promiteau că, imediat ce se va încheia contractul de întreţinere a drumului, mai exact până în Paşti, se vor începe plombările. Evaluarea ofertelor depuse la licitaţia pentru întreţinerea drumurilor este pe final, dar încheierea contractului nu se va putea face decât după trecerea perioadei de contestaţii, care este de 10 zile. Cum în această perioadă sunt multe zile libere legale, cel mai devreme contractul se va putea încheia la jumătatea lunii mai, dacă nu vor exista contestaţii şi abia ulterior să se treacă la plombări.

Deja ai votat!

DONEAZĂ UN ABONAMENT LA MONITORUL!

Nu-ți lăsa părinții, bunicii și prietenii pradă televiziunilor de știri devenite oficine de propagandă și presei cumpărate de partide. Dă-le o șansă să fie informați corect și să facă alegeri în cunoștință de cauză! Fă-le cadou un abonament la Monitorul de Botoșani. Dacă te-ai săturat să îi vezi manipulați și mințiți, completează formularul de mai jos, cu numele și adresa corectă a celui căruia vrei să-i donezi un abonament și noi îi trimitem zilnic ziarul. Abonează-i pe cei dragi la Monitorul și oferă-le o imagine nedeformată a realității. Este cel mai de preț ajutor.

Botoșani
cer senin
-0.5 ° C
-0.4 °
-0.6 °
68 %
4.1kmh
2 %
mar
5 °
mie
4 °
joi
8 °
vin
6 °
sâm
8 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Le mai curăță odată, că de alegeri nu s-a văzut deloc bine și uite ce a ieșit.

EDITORIAL

După cum era și normal, materialele de presă scrise de colegii mei despre activitatea parlamentarilor botoșăneni au stârnit un interes uriaș. Am primit neobișnuit...

EPIGRAMA ZILEI

Despre siguranță latră Uitând de niște indicii : Oastea-i lăsată la vatră, Vatra la ... servicii! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...