O femeie din județul Botoșani a fost găsită moartă, luni după-amiază, la malul unui râu din județ.
Este vorba despre o femeie în vârstă de 65 de ani din localitatea Iacobeni- comuna Dângeni, care a fost găsită decedată în apele râului Jijia.
Corpul neînsuflețit al acesteia a fost observat de niște localnici, care au alertat autoritățile prin 112, la fața locului deplasându-se atât echipaje de poliție, cât și de ambulanță.
Polițiștii au recuperat cadavrul femeii din apă, dar cadrele medicale nu au putut să constate decât decesul.
Oamenii legii au declanșat o anchetă pentru a stabili condițiile în care a murit femeia.