Ciprian MITOCEANU
scriitor
Şcoala din Fâstâci, Vaslui, e, foarte probabil, una dintre cele mai celebre şcoli ale momentului. Nu pentru că acolo au învăţat cine ştie ce personalităţi pe care istoria s-a învrednicit să le reţină sau pentru că pe băncile pomenitei şcoli s-ar obţine rezultate cu care România să se mândrească pe la olimpiade. Paradoxal, dar şcoala din Fâstâci e celebră tocmai pentru că acolo nu se învaţă. Nu se fac ore, să fiu mai exact, deşi în momentul de faţă există o şcoală în adevăratul sens al cuvântului în Fâstâci.
Acum ceva ani, pe la începutul mileniului, în localitatea vasluiană nu exista decât o şcoală veche, ce ameninţa să se năruie peste elevi. O şcoală pe care puternicii acelor vremuri s-au gândit că nu ar fi rău să o demoleze pentru a construi un local nou. O decizie înţeleaptă, la prima vedere.
Însă evoluţia ulterioară a lucrurilor s-a derulat pe făgaşul deja consacrat. Astfel, înainte de a fi demolată, vechea construcţie a beneficiat de o revizie capitală. Vorbim de vreo zece miliarde de lei la nivelul anului 2007, la care se adăugau alte aproape paisprezece milioane pentru o extindere. O sumă imensă şi în ziua de azi, chiar dacă facem abstracţie de inflaţie. De ce s-au cheltuit atâţia bani pentru a renova o şcoală despre care se ştia că va fi demolată? De ce să bagi bani în ceva ce urmează a fi pus la pământ? Răspunsul este evident pentru orice trăitor pe aceste meleaguri.
Lucrurile s-au urnit încetul cu încetul şi zilele trecute pe la televizor s-a văzut că şcoala din Fâstâci a fost, în sfârşit, aproape terminată. Spun aproape pentru că mai e ceva până la 100% realizare. Dar lucrurile s-au împotmolit pentru că primarul şi constructorul nu s-au înţeles. O construcţie ce a costat peste un milion de euro e nefolosită de aproape doi ani şi a început deja să se degradeze. Asta în condiţiile în care elevii învaţă în cantonul silvic şi dispensarul comunal. Tristă imagine… Să ai şcoală nouă şi să înveţi prin spaţii improvizate. Şi asta doar pentru că totul se întâmplă în România, în cel mai sărac judeţ din Moldova. De ce s-a ajuns aici?
Explicaţia a venit chiar de la constructorul Constantin Puşcaşu. Nu i-a dat primarului comisionul de 20%. Şi a ţinut să precizeze că situaţia nu e singulară; cică aşa se întâmplă peste tot. „Aşa se practică”. Întrebat de reporter de ce anume nu a reclamat situaţia la DNA, Puşcaşu a început să o scalde; cică nu a vrut ca sfârşitul primarului să vină de la el. Chipurile, nu vrea să-şi încarce conştiinţa. De partea cealaltă, primarul îl acuză pe constructor că umblă cu prostii şi că el e genul de om care nu s-ar atinge de şpagă. Responsabilitatea şi vina sunt pasate de la unul la altul mai ceva ca mingea într-un meci de handbal.
Adevărul e undeva la mijloc şi, deşi e evident, nu o să iasă prea curând la iveală – vorbesc din punct de vedere al justiţiei. Pentru că există o cârdăşie pe care nimeni nu are interesul să o spargă. E ştiut că prea puţini reuşesc să pună mâna pe lucrări publice dacă nu contribuie la cine trebuie cu cât trebuie. Aşa funcţionează treburile în România. Pentru ca lucrurile să se pună în mişcare mecanismul trebuie uns. O ştie şi constructorul, o ştie şi primarul. O ştiu şi autorităţile care ar trebui să intervină pentru combaterea unor astfel de practici. Şi, totuşi, nu se întâmplă nimic.
Între constructor şi primar se desfăşoară un război al nervilor din care au de pierdut copiii. Chiar dacă, la prima vedere, constructorul pare victimă, să ştiţi că nu e aşa. În perioada lui „Băse” nu te puteai apropia de investiţii pe bani publici decât dacă aveai recomandare de la partid. Iar recomandarea se obţinea cu procente din investiţie. Din cauza asta investiţiile publice au preţuri de parcă ar fi făcute din aur. Din cauza asta se ajunge în situaţii de-a dreptul imbecile, în care o şcoală este mai întâi renovată şi apoi demolată. Pentru că banul trebuie să circule şi cei îndreptăţiţi să-şi încaseze comisionul.
Cazul de la Fâstâci este ilustrativ pentru ceea ce se întâmplă în România. Supărat, constructorul a făcut public procentul. 20%… „Aşa se practică”. Despre asta vorbim, despre comision. Nu despre dezvoltare, nu despre infrastructură. Despre bani care trebuie să ajungă la cine trebuie. De asta aleşii fug ca cât văd cu ochii de fonduri europene, pentru că de acolo nu-şi pot trage 20%. În rest, toate bune… Şcoala de la Fâstâci riscă să ajungă în situaţia de a fi renovată capital sau chiar demolată înainte ca vreun elev să-i treacă pragul. Nu e singura; în multe localităţi s-au demolat şcolile vechi, s-au ridicat altele noi după care acestea au fost închise din lipsă de elevi. Lipsă de viziune? Inconştienţă? Nu neapărat. Mai degrabă e vina lui 20%.
