Virgil COSMA
scriitor
Scriam mai zilele trecute despre manipulare și deturnarea campaniei electorale spre zonele mocirloase ale istoriei recente. Precampania, precum și perioada care va urma, ar trebui să aducă în atenția opiniei publice modul în care alegem să fim reprezentați în Europa, să aducă în prim plan oameni cu idei valoroase, pe care ar trebui să îi promovăm în spațiul comunitar, astfel încât și nouă să ne fie mai bine aici, acasă la noi. Ce vedem în schimb? O deturnare totală a subiectelor care ar trebui să țină agenda zilei. Asistăm la reînvierea „pe invers” a temei principale de la începutul anilor 90. Foștii nomenclaturiști din PCR, Securitate și Justiție, acum la putere prin urmași și interpuși ai lor, și-au însușit discursul adversarilor de acum 29 ani și pozează în victime. Un demers ridicol, o impostură greu de digerat tocmai prin absența mizelor reale din acea vreme.
Iată un exemplu școală de manipulare și deturnare a unui subiect de interes național: președintele Iohannis a organizat consultări cu partidele parlamentare, în vederea realizării unui referendum pe probleme de justiție, odată cu alegerile europarlamentare; PSD, cel care a preluat în 1990 întregul aparat administrativ de stat, inclusiv puterea judecătorească, a trimis la consultări doi foști deținuți politic; onoare lor, foștilor deținuți, dar nu ăsta era subiectul! PSD s-a folosit de prilej pentru a reacționa violent la cu totul altceva, la ceea ce-l doare ce-l mai rău, respectiv numirea procurorului general al țării și teama viscerală a liderului său că va ajunge la închisoare dacă adversarii puterii vor câștiga funcția aflată în dispută.
La fel s-a întâmplat și la mult prea politizata Curte Constituțională. Ceea ce trebuia să fie o dezbatere ușoară, bazată pe precedentele create de propriile decizii publicate cu ani în urmă, s-a transformat într-o bătălie politică, cu internări intempestive, somații, amenințări și o previzibilă și atât de românească amânare. De ce? Din același motiv care otrăvește România de doi ani, sentințele completelor de trei judecători, ca și ale acelora de câte cinci, de la ÎCCJ, privesc o bună parte dintre fruntașii PSD și, în special, pe nelipsitul (în asemenea spețe) Liviu Dragnea. Să le desființeze, fără să mai discute dacă sesizarea CCR este admisibilă sau nu, să le lase așa cum sunt? Nu mai bine să aștepte finalul procesului șefului PSD și al Camerei Deputaților la ÎCCJ? Ba da, așa au făcut. Cât mai contează legea și ordinea constituțională în acest context? Zero.
De ce spun că acestea de mai sus, care sunt probleme reale – dar de evident interes secundar, ba chiar terțiar, sunt totodată deturnări grosolane de la ceea ce ar trebui să fie dezbaterile reale ale zilei? Pentru România deține locul întâi în comunitatea europeană la mortalitate infantilă, la infecții intraspitalicești, la decese datorate unor boli vindecabile, la accidente rutiere cu victime, la procentul de analfabeți funcțional în rândul adolescenților și tinerilor, la violență împotriva partenerului, la numărul de wc-uri exterioare locuinței, la numărul de gospodării fără acces la utilități publice, la abandonul școlar, la numărul de mame adolescente și lista ar putea continua până în afara acestei pagini. România face cele mai mici investiții în sănătate, învățământ, cultură și sport dar are și cea mai proastă infrastructură. În paralel și nu întâmplător, România înregistrează și cea mai mare rată de evaziune, cea mai mică rată de colectare a veniturilor la buget, campioane fiind tocmai firmele controlate direct sau indirect de stat. În acest context, cât de absurd este că în toiul campaniei privind legăturile noastre cu Europa, în timp ce conducem Europa, principala problemă a României – privită din exterior – pare să fie compunerea completelor de trei și de cinci judecători de la Înalta Curte de Casație și Justiție?!?
Societatea a pierdut demult exercițiul dezbaterii asupra subiectului în sine. Nu mai contează ce spune, ci cine spune. Sărim în capul mesagerului în loc să luăm în seamă mesajul. Cutare ziarist este isteric sau vândut, cutare politician este sigur corupt, escroc sau în slujba unei puteri străine, cutare afirmație aparține unui idiot, cutare magistrat este unealta cuiva, chiar dacă într-o anumită situație afirmațiile lor sunt autentificate de fapte certe. Trăim o epocă falsificată crunt de post adevăr, aceea în care emoția primează adevărului. Pentru că este mult mai ușor și la îndemâna aproape oricui să inducă o emoție decât să demonstreze un adevăr.
Coaliția PSD-ALDE a adoptat străvechea tactică a arderii holdelor, otrăvirii fântânilor și atragerea dușmanului într-o mlaștină, prin relativizarea adevărului, apelul la emoțiile primare și semănarea dihoniei în societatea civilă care îi este împotrivă. Ideea principală este ca electoratul, în special cel majoritar nehotărât, să fie derutat, să se descurajeze. pentru ca în final să ajungă să reia celebrul slogan: „toate partidele sunt aceeaşi mizerie”. Întorși împotriva celor care sperau reformarea clasei politice, PSD și ALDE ne spun că nu se poate cu oameni noi în politică: „toți sunt mânjiți”, iar alegătorii neîncrezători tind să le dea dreptate. Așa se duce de râpă o țară.
