Liderii de sindicat botoşăneni s-au întâlnit cu ministrul Muncii, Marius Budăi, în cadrul şedinţei Comisiei de Dialog Social întrece orice limită.
La aceeaşi masă s-au îngrămădit 15-20 de sindicalişti, câţiva reprezentanţi ai patronatelor, reprezentanţi ai autorităţilor locale, şefii instituţiilor deconcentrate şi, bineînţeles, ministrul Muncii, Marius Budăi. Ca şi la sfârşitul lunii ianuarie, majoritatea discuţiilor au fost axate pe drepturile angajaţilor din sectorul public, care au primit în ultimii ani majorare după majorare salarială. Cu toate acestea sindicaliştii sunt nemulţumiţi şi vor mai multe sporuri.
Dacă la şedinţa de acum două luni, liderii de sindicat au uitat cu desăvârşire de salariaţii din mediul privat pe care îi reprezintă şi care duc greul economiei, de data aceasta, Vasile Chiru, preşedinte filialei judeţene BNS, a făcut un exerciţiu de imagine şi l-a întrebat pe ministrul Muncii despre contractele colective de muncă.
O interpelare similară a făcut şi liderul de sindicat de la Nova Apaserv şi Urban Serv, Cristian Sadovei. „Marţi, în Comisia de Muncă a Camerei Deputaţilor, vom avea şi un prim vot pe articole la această lege (n.r. – legea contractelor colective de muncă). Ne-am întâlnit cu sindicatele din industrie. Toate cerinţele care au venit de la sindicate, toate cerinţele care au venit de la patronate sunt puse şi omogenizate în lege. Avem materialul final, iar marţi intrăm cu el în prima şedinţă de vot efectiv. Dacă vom reuşi să o scoate într-o singură zi este bine, dacă nu sperăm ca să o facem în termenul cel mai scurt să ajungă la vot în plen”, a declarat Budăi, care a recunoscut să sunt patronate care efectiv refuză dialogul cu sindicatele.