Mai multe blocuri de locuinţe sociale din municipiul Botoşani, administrate de societatea Locativa SA, au fost verificate astăzi de autorităţi, în cadrul unei razii de proporţii organizată de Poliţia municipiului Botoşani pe linia prevenirii şi combaterii faptelor de natură contravenţională sau penală, care aduc atingere normelor de convieţuire socială. „Acţiunea a fost organizată de poliţiştii Biroului de ordine publică, în colaborare cu poliţişti de investigaţii criminale, luptători ai Serviciului de Acţiuni Speciale, lucrători ai Biroului Judeţean pentru Imigrări, inspectori din cadrul Serviciului public comunitar local de evidenţă a persoanelor, reprezentanţi ai societăţii Locativa şi jandarmi din cadrul Imspectoratului de Jandarmi Judeţean”, a precizat Maria Carp, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ).
Operaţiunea a avut loc dis de dimineaţă, ţintele fiind blocurile de garsoniere din Parcul Tineretului, precum şi locuinţele sociaale din Zona industrială a municipiului. Potrivit reprezentanţilor IPJ, au fost legitimate peste 200 de persoane şi controlate 58 de imobile. „În urma neregulilor constatate au fost aplicate 13 sancţiuni contravenţionale în valoare de 2.800 de lei”, a adăugat Maria Carp.