Doi bărbaţi din comuna Lunca, bănuiţi de comiterea mai multor furturi, s-au trezit ieri dimineaţă cu poliţiştii la poartă. Descinderile au avut loc în baza a două mandate de percheziţie emise de Judecătoria Botoşani, în cadrul a două dosare penale aflate în lucru la posturile comunale din Lunca şi Suliţa.
Potrivit anchetatorilor, cei doi suspecţi în vârstă de 68 şi respectiv 36 de ani, sunt bănuiţi că în luna martie 2019 au pătruns fără drept în imobilele a două femei în vârstă de 57 şi 62 de ani, din aceeaşi localitate, de unde au furat mai multe scânduri şi grinzi. „În urma percheziţiei efectuate la locuinţa bărbatului în vârstă de 36 de ani, au fost identificate 17 grinzi şi 21 de scânduri, de diferite dimensiuni, acestea fiind ridicate în vederea continuării cercetărilor”, a precizat astăzi Maria Carp, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean.
Ancheta continuă sub coordonarea procurorului de caz, sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat, pentru documentarea întregii activităţi infracţionale, urmând ca la finalizarea investigaţiilor să fie dispuse măsuri în consecinţă.