Scăpat din arest de avocaţi, profesorul de la Liceul cu Program Sportiv (LPS) Botoşani bănuit că a violat o elevă a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoşani. După investigaţii care au durat mai bine de o jumătate de an, anchetatorii l-au trimis în boxa acuzaţilor pe Cristian M. pentru viol calificat, faptă pentru care a şi fost cercetat. Acuzaţia este deosebit de gravă, având în vedere că este vorba de un cadru didactic. Mai mult, potrivit Codului penal, pedeapsa prevăzută pentru o astfel de infracţiune este închisoarea de la 5 la 12 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi. Dosarul a fost înaintat spre soluţionare Judecătoriei Botoşani, care urmează să verifice acum legalitatea administrării probelor şi a întocmirii rechizitoriului. Dacă dosarul va trece de camera preliminară, procesul se va judeca cu uşile închise şi asta pentru că la data comiterii faptei victima era minoră.
În vârstă de 50 de ani, Cristian M. a fost reţinut de poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale (SIC) pe 19 septembrie 2018, fiind bănuit că a abuzat sexual o elevă în vârstă de 15 ani. Agresiunea ar fi avut loc în momentul în care eleva, care intenţiona să se transfere la un alt liceu din municipiu, i-ar fi solicitat profesorului să o ajute să obţină o adeverinţă cu situaţia şcolară. Cristian M. ar fi discutat cu un alt antrenor, încercând să o determine să renunţe la transfer, după care, motivând că trebuie să vadă un teren de la marginea municipiului, a dus-o pe adolescentă cu maşina până în apropierea pădurii Rediu, unde, sub constrângere psihică, a determinat-o să întreţină un raport sexual.
Marcată de cele întâmplate, fata s-a destăinuit pe Internet unui psiholog, care i-a anunţat imediat părinţii. Ulterior, cazul a ajuns în atenţia poliţiştilor, care au efectuat o serie de investigaţii, cercetările confirmând abuzul sexual. Mama elevei a povestit că imediat ce agresiunea a ieşit la iveală, soţia profesorului (n.r. – cu care mama elevei fusese colegă în trecut) i-ar fi promis un apartament sau o sumă de bani în schimbul tăcerii, dar cazul a fost adus la cunoştinţa autorităţilor. În timpul anchetei, Cristian M. a respins acuzaţiile, considerându-se nevinovat. Arestat preventiv, el şi-a angajat cinci avocaţi, care au contestat măsura preventivă, profesorul fiind eliberat şi plasat sub control judiciar.
La izbucnirea scandalului, directorul LPS Botoşani, Ioan Huncă, s-a declarat surprins de acuzaţiile aduse profesorului, dar a confirmat faptul că eleva încerca să se transfere. Tot atunci, Ioan Huncă a precizat că profesorul cu pricina tocmai solicitase un an de concediu fără plată, Cristian M. fiind instructor şi arbitru internaţional de lupte greco-romane.
Cazul nu este singular. Un profesor de la Şcoala de cooperaţie, ridicat cu mascaţii în mai 2016, a fost trimis şi el în judecată în primăvara lui 2017, după ce ar fi abuzat sexual patru elevi. Dosarul se află pe rolul Judecătoriei Botoşani, însă procesul se desfăşoară cu uşile închise, victimele fiind minori. Până acum au fost audiate mai multe persoane, însă magistraţii nu s-au putut pronunţa până acum asupra faptelor. Potrivit anchetatorilor, faptele s-ar fi petrecut în perioada 2014 – februarie 2016, când profesorul, Paul L. ar fi abuzat de autoritatea şi influenţa pe care o avea asupra elevilor pe care trebuia să-i coordoneze la instruirea practică şi ar fi întreţinut în mod repetat raporturi sexuale orale cu patru copii, procurorii reţinând în sarcina lui 32 de acte materiale. Scandalul a izbucnit în mai 2016, iar iniţial cercetările au fost efectuate de procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – biroul teritorial Botoşani, existând indicii că unele scene ar fi fost înregistrate sau fotografiate, la mijloc fiind vorba de pornografie infantilă, însă investigaţiile nu au putut proba aceste aspecte.