Un autoturism parcat pe strada Tiberiu Crudu din municipiul Botoşani a fost distrus parțial într-un incendiu izbucnit în noaptea de sâmbătă spre duminică.
Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) spun că evenimentul a fost anunțat puţin după miezul nopții, când cei care locuiesc în zonă au observat maşina cuprinsă de flăcări şi au sunat la 112. „La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului de Pompieri Botoșani, cu o autospecială cu apă şi spumă. Incendiul a fost stins în limitele găsite de pompieri”, a precizat Dorina Lupu, purtător de cuvânt în cadrul ISU Botoşani.
După ce au verificat autoturismul şi modul în care s-a dezvoltat incendiul, pompierii au ajuns la concluzia că focul a fost provocat intenţionat, fiind vorba cel mai probabil de o acțiune intenționată. Prin urmare, cazul a fost preluat de poliţişti, care efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de distrugere prin incendiere.