spot_img
sâmbătă, noiembrie 23, 2024
HomeLocal BTGabriel Hârtie - Avem nevoie de sprijinul părinţilor pentru a-i trimite pe...

Gabriel Hârtie – Avem nevoie de sprijinul părinţilor pentru a-i trimite pe copii la orele de pregătire suplimentară

Gabriel Hârtie, inspector şcolar general, a anunţat că, după simularea  examenelor naţionale, toate unităţile de învăţământ au obligaţia ca în maxim două săptămâni să transmită Inspectoratului Şcolar un plan de măsuri care să ducă la îmbunătăţirea rezultatelor elevilor. În condiţiile în care planul este real şi coerent, acesta este aprobat de IŞJ. După această etapă, inspectorii şcolari vor ajunge în şcoli pentru a verifica dacă aceste planuri sunt puse în practică. „Cadrele didactice fac ore de pregătire suplimentară. Din păcate, la acele ore de pregătire vin tot acei copii care au rezultate bune. Asta e realitatea şi de aceea avem nevoie de sprijinul părinţilor pentru a-i trimite pe copii la orele de pregătire suplimentară, pentru că şcoala îi aşteaptă”, a declarat inspectorul şcolar general.

DONEAZĂ UN ABONAMENT LA MONITORUL!

Nu-ți lăsa părinții, bunicii și prietenii pradă televiziunilor de știri devenite oficine de propagandă și presei cumpărate de partide. Dă-le o șansă să fie informați corect și să facă alegeri în cunoștință de cauză! Fă-le cadou un abonament la Monitorul de Botoșani. Dacă te-ai săturat să îi vezi manipulați și mințiți, completează formularul de mai jos, cu numele și adresa corectă a celui căruia vrei să-i donezi un abonament și noi îi trimitem zilnic ziarul. Abonează-i pe cei dragi la Monitorul și oferă-le o imagine nedeformată a realității. Este cel mai de preț ajutor.

Acesta a recunoscut că interesul elevilor pentru aceste simulări e scăzut, dovadă fiind rezultatele de la examenele propriu zise, unde rata de promovare este cu aproximativ 20% mai mare.

„Dacă ar fi să fim corecţi şi realişti, pentru rezultatele slabe de la simularea examenelor naţionale suntem vinovaţi cu toţii. Şi noi, ca profesori, poate că ar trebui să fim mai aplicaţi, să găsim metode să-i atragem pe copii la şcoală, părinţii poate au şi ei partea lor de vină şi inclusiv elevii”, a spus Gabriel Hârtie.

La simularea Evaluării Naţionale, doar 42,51% dintre elevii din clasa a VIII-a au obţinut medii peste 5, în timp ce la clasa a XII-a, rata de promovare a fost de numai 37,24%.

Deja ai votat!

DONEAZĂ UN ABONAMENT LA MONITORUL!

Nu-ți lăsa părinții, bunicii și prietenii pradă televiziunilor de știri devenite oficine de propagandă și presei cumpărate de partide. Dă-le o șansă să fie informați corect și să facă alegeri în cunoștință de cauză! Fă-le cadou un abonament la Monitorul de Botoșani. Dacă te-ai săturat să îi vezi manipulați și mințiți, completează formularul de mai jos, cu numele și adresa corectă a celui căruia vrei să-i donezi un abonament și noi îi trimitem zilnic ziarul. Abonează-i pe cei dragi la Monitorul și oferă-le o imagine nedeformată a realității. Este cel mai de preț ajutor.

Botoșani
cer fragmentat
-0 ° C
-0 °
-1.1 °
83 %
2.7kmh
75 %
sâm
1 °
Dum
1 °
lun
4 °
mar
3 °
mie
4 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Având în vedere că se apropie sărbătorile, s-au montat semne și pentru musafiri.

EDITORIAL

La treizeci și de ani după căderea oficială a comunismului, în România procesul electoral a devenit un spectacol mai degrabă decât un act de...

EPIGRAMA ZILEI

Tot votând răul cel mai mic N-am realizat nimic Așadar și prin urmare Încercăm cu ăla mare?   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...