marți, martie 11, 2025
AcasăLocal BTZiua Mondială a Autismului, marcată la Liceul de Artă (foto - video)

Ziua Mondială a Autismului, marcată la Liceul de Artă (foto – video)

Ziua mondială de conştientizare a autismului (World Autism Awareness Day) a fost marcată azi, 2 aprilie, şi la Botoşani, de Asociaţia „Suflete Albastre”. Acţiunile au avut loc la Liceul de Artă „Ştefan Luchian”, unde elevii din clasele a II-a B, a IV-a B şi a IX-a B au ţinut să-şi arate sprijinul faţă de colegii lor cu probleme de sănătate. „Faceţi parte din familia noastră!”, „Eşti prietenul meu!”, „Toţi suntem la fel!”, „Vom fi prieteni mereu!” sau „Nu eşti altfel decât altul!”, sunt doar câteva dintre mesajele scrise de copiii din clasa a II-a B a Liceului de Artă şi postate, alături de baloane albastre, pe plasa de pe terenul de sport. „Este bine ca cei mici să înveţe să fie prietenoşi cu cei care sunt bolnavi, să-i ajute şi să se integreze. De aceea noi, clasa a II-a B, am considerat că este binevenit să ne implicăm în această acţiune”, a declarat învăţătoarea Lenuţa Musteaţă, care în timpul orei de desen i-a lăsat pe elevi să coloreze cu creta pe asfaltul terenului de sport şi să scrie mesaje pentru copiii suferinzi.

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

Elevii clasei a IV-a B, coordonaţi de învăţătoarea Mihaela Pânzariu, au lansat baloane albastre cu heliu în uralele tuturor celor prezenţi pe terenul de sport, iar cei din clasa a IX-a B, unde diriginte este profesoara Liliana Lozneanu au venit îmbrăcaţi la cursuri în culoarea albastră. „Cei mici au înţeles că aceşti copii bolnavi nu au nicio vină şi că doar acceptându-i şi tratându-i ca pe nişte prieteni au o şansă foarte mare de integrare”, a declarat profesoara Liliana Lozneanu.

Pe aceleaşi coordonate s-au desfăşurat şi întâlnirile reprezentanţilor şi voluntarilor Asociaţiei „Suflete Albastre” la Liceul Tehnologic Todireni şi la şcolile din Cerneşti (Todireni), Suliţa şi Corni. „ Am primit sprijin total din partea directorilor şi cadrelor didactice din Liceul de Artă, Liceul Tehnologic Todireni şi de la şcolile din Cerneşti (Todireni), Suliţa şi Corni, motiv pentru care le mulţumim”, a declarat Rodica Parfenov, preşedintele Asociaţiei „Suflete Albastre”.

„Creativitatea, dăruirea, empatia, implicarea a fost de partea cadrelor didactice, elevilor şi voluntarilor implicaţi în activităţi, motiv pentru care le mulţumim. Putem spune că acestea sunt adevărate exemple de bune practici. Copiii cu autism sunt integraţi total în colectivele în care învaţă şi nu se simt deloc excluşi, ba din contra”, a declarat Ştefania Adumitroaie, vicepreşedinta Asociaţiei „Suflete Albastre”.

Autismul este o boală caracterizată de scăderea capacităţii de a interacţiona în plan social şi de a comunica, de un comportament stereotip şi repetitiv cu simptome ce se manifestă de obicei înaintea vârstei de trei ani. Statisticile arată că autismul apare mai des la băieţi decât la fete, proporţia fiind de unu la patru, şi este întâlnit în toate tipurile de familii, indiferent de statut, mediu, rasă, etnie, nivel intelectual etc.

play-sharp-fill

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
14.4 ° C
14.4 °
12.6 °
49 %
4.5kmh
100 %
mar
20 °
mie
19 °
J
21 °
vin
20 °
S
20 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Tot reclama rămâne sufletul comerțului, chiar dacă pune răul în față.

EDITORIAL

Intrăm în săptămâna în care se încheie depunerea candidaturilor pentru prezidențiale. Curtea Constituţională (CCR) a respins sâmbătă contestaţiile faţă de candidatura lui Călin Georgescu....

EPIGRAMA ZILEI

România, țara mea, La oameni n-are noroc: Unul arde pentru ea, Altul îi dă foc... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...