Marius ILINCARU
jurnalist
România are în funcţie peste 45 de mii de politicieni, de la consilierii locali, până la preşedintele ţării. Dacă mai adăugăm şi sinecurile politice, numărul devine de-a dreptul ameţitor, aşa că am decis ca în exerciţiul pe care vi-l voi propune mai jos să mă opresc doar la aleşi şi miniştri, pentru că de ei depinde cel mai mult soarta noastră.
Revenim, deci, România are în funcţie 45.212 aleşi şi miniştri (consilieri locali, consilieri judeţeni, primari, parlamentari, miniştri, europarlamentari şi preşedintele). E drept, unii aleşi sunt şi miniştri în acelaşi timp, dar au rol de decizie dublu, aşa că vor figura de două ori în calcul.
Pe de altă parte, în ţară sunt puţin peste 86 de mii de kilometri de drumuri publice. Aici sunt incluse toate, de la drumurile comunale până la cei 806 kilometri de autostradă.
Prima concluzie care se poate desprinde este că totalul kilometrilor de autostradă din România reprezintă mai puţin de 1% din cel al reţelei rutiere. E mult prea puţin pentru o ţară din Uniunea Europeană, pentru o ţară care se vrea civilizată, dar asta o ştim cu toţii.
O a doua concluzie, care nu transpiră din aceste statistici, dar pe care o putem trage după primul drum pe care-l facem în orice colţ al ţării, dar în special la noi, în Moldova, e că şi celelalte drumuri sunt varză, ca să mă exprim aşa, mai plastic. Zici că sunt o felie de şvaiţer întinsă pe suprafaţa ţării. Cu greu poţi găsi un drum decent. Şi atunci ce e de făcut?
Lăsând la o parte faptul că drumurile sunt, declarativ, principalul obiectiv al politicienilor, indiferent de culoarea politică, o soluţie ar putea-o reprezenta „adoptarea” de către fiecare dintre aleşi a câte doi kilometri de drum, indiferent de categoria din care fac parte. După patru ani de mandat, respectivul să vină în faţa electoratului şi să explice în ce stare e sectorul său de drum. Să spună de ce nu a reuşit să-l asfalteze sau de ce este găurit ca după bombardament. Doar aşa mai cred că-i vom putea responsabiliza pe politicieni, altminteri ei vor continua să se ascundă după pulpana partidului, să dea vina pe oricine altcineva decât să-şi asume vreo responsabilitate.
Venind acum la cazul Botoşani, situaţia de la drumuri nu se va îndrepta prea repede. Din 650 de kilometri de drumuri judeţene, 70% sunt într-o stare mediocră sau foarte proastă şi asta după statisticile prezentate de către Consiliul Judeţean, realitatea de pe teren, cea percepută de şoferi, este mult, mult mai dură.
Drumul strategic putea să mai îndrepte un pic din lucruri, pentru că era vorba de vreo 106 kilometri, dar nu a fost să fie. Politic, anularea licitaţiei poate fi comentată în fel şi chip, însă realitatea s-ar putea să fie una dură. Mediul economic neprietenos cu oamenii de afaceri din ultima perioadă a făcut ca numărul asfaltatorilor şi al constructorilor mari să scadă drastic. Pare ciudat, dar curând vom ajunge în situaţia în care politicienii se vor trezi şi vor pune accent pe infrastructură, dar va fi prea târziu. Pentru că nu vor mai exista firme mari în ţară care să poată să-şi asume lucrări de anvergură şi, din păcate, nici români care să muncească la drumuri sau, mai grav, pentru care să se facă drumuri. Politicienii au reuşit să bage România într-un colţ din care cu greu o mai poate scoate cineva şi ar fi bine să conştientizeze că ne sunt datori cu un drum, măcar cu doi kilometri pe cap de ales. Dacă nu o fac repede s-ar putea să fie prea târziu, pentru că am întâlnit chiar şi jandarmi şi alte categorii de bugetari, plătiţi bine, care vor să emigreze. Şi ghiciţi din ce motiv: pentru că s-au săturat să-şi tot rupă maşinile-n gropi şi vor şi ei drumuri decente măcar, dacă bune nu se pot face.
