Trei copii au ajuns duminică seară la spital după ce au pus în gură grâuşor otrăvit pentru şobolani. Descoperirea îngrozitoare a fost făcută în localitatea Ungureni, de mama a doi dintre copii, care se aflau în casă, jucându-se cu un vecin.
La un moment dat, copiii, cu vârste de 1 an şi 9 luni, patru ani şi 7 ani, au găsit câteva boabe de grâuşor, o otravă specială împotriva şobolanilor. Din curiozitate, mai ales că acestea erau de culoarea roşie, copiii le-au pus în gură, mama realizând acest lucru văzându-i murdari de roşu pe buze şi degete.
Speriată, femeia le-a dat imediat să bea apă cu sare pentru a le provoca vărsături şi lapte, în acelaşi timp sunând şi la serviciul 112. În scurt timp, la faţa locului au ajuns două echipaje ale Serviciului Judeţean de Ambulanţă (SJA), care le-au acordat acestora primul ajutor. „Au fost preluaţi trei copii care au ingerat otravă de șoareci sub forma de granule. Aceştia erau conștienți, stabili pe timpul transportului. În astfel de situaţii există riscul de hemoragie internă şi trebuie imediat consultaţi şi supravegheaţi de specialist”, a precizat medicul Andreea Stărică, din cadrul SJA Botoşani.
Fetiţa de patru ani acuza dureri abdominale şi avea paliptaţii. Medicii au reuşit să îi stabilizeze pe micuţi, acesta fiind al doilea caz de otrăvire în acest fel în decurs de câteva zile. „Din fericire cei trei au fost stabilizaţi şi ţinuţi pentru observaţie. Este al doilea caz foarte asemănător în ultimile zile şi dorim să le atragem atenţia părinţilor să fie mai precauţi cu depozitarea de astfel substanţe pericoloase, care pot fi ingerate de copii din curiozitate sau accidental”, a precizat medicul pediatru Livia Mihalache, managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă.