Lipsa forţei de muncă duce la adevărate situaţii violente în judeţ. Un tânăr de 27 de ani, din Negreni a ajuns la Urgenţe după ce a fost snopit în bătaie de doi fraţi din aceeaşi localitate.
Motivul pentru care acesta a fost lovit cu violenţă pare unul incredibil, şi anume faptul că a refuzat să îşi părăsească actualul patron şi să accepte oferta de muncă a celor doi, de cioban la o stână a acestora.
Supăraţi de refuzul tânărului, cei doi l-au lovit cu bestialitate peste cap şi mâna stângă, cu care acesta încerca să se protejeze de loviturile care curgeau cu nemiluita. După ce agresorii l-au lăsat într-o bată de sânge, tânărul a reuşit să sune la 112, cerând ajutorul cadrelor medicale. Acesta a fost preluat de un echipaj de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă, care i-a acordat primul ajutor, după care l-a transportat la Urgenţe. “Tânărul prezenta un traumatism cranian acut deschis, multiple contuzii toracice, craniene şi ale membrelor superioare, precum şi o fractură de membru superir stâng, care va avea nevoie de 50 de zile pentru a se reface”, a precizat un asistent din cadrul UPU-SMURD.
Poliţiştii au demarat o anchetă în acest caz, urmând însă a se vedea şi care este poziţia victimei şi dacă acesta va dori şi el să depună plângere. “Cazul se află în atenţia colegilor mei, care s-au sesizat din oficiu, fiind deschis un dosar pentru lovire sau alte violenţe”, a precizat inspectorul Maria Carp, purtător de cuvânt al IJP Botoşani.