spot_img
luni, noiembrie 25, 2024
HomeEditorialUn sistem bolnav

Un sistem bolnav

O radiografie a sistemului de Sănătate din România arată că nu există judeţ în care să nu fie posturi libere pentru medici. Unele sunt scoase la concurs chiar şi a treia oară, altele sunt acoperite de medicii rămaşi prin ture prelungite. Realitatea arată că medicii şi personalul mediu (un termen aproape anacronic, câtă vreme acum se face facultate până şi pentru postul de portar) nu fac grevă ci pur şi simplu pleacă. Sunt avantajaţi de universalitatea actului medical.
Dacă ar putea, adică dacă ar fi solicitaţi, la fel ar pleca şi profesorii, juriştii, inginerii sau oricare dintre cei cuprinşi în alte corpuri profesionale. Doar IT-iştii nu pleacă în masă ci doar în proporţii mult mai mici. Care să fie motivul, pentru că şi limbajele în care lucrează programatorii sunt universale? Ia gândiţi-vă ce simplu este răspunsul: fiindcă cei slabi lucrează la stat, unde leafa e mică dar nu se cer nici cunoştinţe de top şi nici performanţe, iar cei cu adevărat buni lucrează în mediul privat, unde lefurile sunt comparabile, egale sau chiar mai mari decât cele din Vest. De ce nu se poate la fel şi în cazul serviciilor medicale, adică într-un sistem mixt, stat-privat, în care statul să deconteze tratamentele inclusiv în clinicile private? În majoritatea ţărilor în care pleacă medicii români tratamentele obişnuite sunt rambursate în proporţie de 70-80% de către Casa de Asigurări, restul de 20-30 de procente fiind rambursate de către asigurarea privată a pacienţilor, în condiţiile în care cei mai mulţi au una. Asigurare privată pe care românii nu şi-o permit, nu că nu şi-ar dori-o, să fie clar.
Peste 80% dintre tinerii medici spun că este posibil să emigreze, iar dintre ei aproape 30% susţin că vor face sigur acest lucru, se arată într-un studiu prezentat recent de Colegiul Medicilor. Din datele colectate reiese o prevalenţă a preferinţelor pentru un număr de 46 de specialităţi medicale, dintre care pe primele locuri se situează chirurgia generală, obstetrica şi ginecologia, anestezia-terapia intensivă, medicina dentară, medicina de urgenţă, cardiologia. La întrebarea privind motivele care determină plecarea din ţară, cele mai multe nemulţumiri sunt legate de nivelul scăzut de salarizare, condiţiile materiale din unităţile medicale, orele suplimentare de muncă, lipsa de suport pentru activităţile de cercetare. De asemenea, unul dintre motivele migraţiei îl constituie şi nevoia de recunoaştere şi afirmare profesională. Cred şi eu, este umilitor ca după 22-23 ani de şcolarizare să cari mapa dlui profesor până la 40 ani. 92,5% dintre repondenţii la chestionar spun că beneficiază de ajutor din partea părinţilor sau a rudelor, iar dintre ei mai mult de jumătate depind mod exclusiv de acest ajutor, neavând şi altă sursă de venit. Chiar dacă văd dezastrul, autorităţile nu cunosc metodele şi nu au pârghiile necesare prin care să oprească exodul medicilor. În total, sunt imperios necesari în sistem aproximativ 13.000 de medici, o cifră echivalentă cu cea a cadrelor medicale plecate în străinătate la muncă.
Revenind la încercările de stopare a exodului corpului medical, respectiv constituirea prin lege a unui parteneriat public privat, se naşte firesc o întrebare: de ce ar construi un particular, un fond de investiţii sau o corporaţie multinaţională o unitate medicală în acest sistem, când mult mai la îndemână i-ar fi să nu se încurce cu birocraţia (citeşte „şpăgăraia”) de stat? Autorităţile, care caută disperate soluţii, nu răspund încă la această întrebare. Dacă ne uităm la actuala legislaţie, vedem că statul nu poate face transferuri bugetare către privat. El se poate doar asocia cu privatul, poate închiria sau concesiona spaţii deja existente pentru activităţi medicale, dar şi asta cu mare dificultate şi risc de derapaj în zona de activitate a DNA. Şi nu e o problemă minoră: de unde acei bani ţinând cont de actualul procent din PIB alocat Sănătăţii? Sunt câteva judeţe în care au fost astfel de contracte şi rezultatele nu sunt încă destul de încurajatoare. Astfel încât, principala problemă a Sistemului de Sănătate românesc rămâne subfinanţarea sistemului, dovedită ca atare, dincolo de ceea ce simţim fiecare din dintre noi, şi de aprecierile Eurostat şi ale Comisiei Europene.
România rămâne ţara care alocă cel mai puţin pentru sănătate din toate ţările Uniunii Europene şi pe penultimul loc din Europa, nu în sume absolute, fiindcă la astea chiar nu ne putem compara, ci în procente. Astfel, există riscul din ce în ce mai mare să dăm peste un medic obosit care poate să greşească sau care se vede nevoit să improvizeze, fără să mai respecte toate regulile, pentru că – nu-i aşa – pacientul trebuie tratat, indiferent de condiţii, ca pe front. Numai că România se află încă pe timp de pace şi, dincolo de vinovăţiile punctuale ale neaveniţilor în sănătatea românească, vina nu mai este imputabilă doctorului, ci sistemului însuşi. De aceea trebuie nu numai refinanţat, dar şi schimbat din temelii.

DONEAZĂ UN ABONAMENT LA MONITORUL!

Nu-ți lăsa părinții, bunicii și prietenii pradă televiziunilor de știri devenite oficine de propagandă și presei cumpărate de partide. Dă-le o șansă să fie informați corect și să facă alegeri în cunoștință de cauză! Fă-le cadou un abonament la Monitorul de Botoșani. Dacă te-ai săturat să îi vezi manipulați și mințiți, completează formularul de mai jos, cu numele și adresa corectă a celui căruia vrei să-i donezi un abonament și noi îi trimitem zilnic ziarul. Abonează-i pe cei dragi la Monitorul și oferă-le o imagine nedeformată a realității. Este cel mai de preț ajutor.

 

Virgil Cosma, jurnalist

Deja ai votat!

DONEAZĂ UN ABONAMENT LA MONITORUL!

Nu-ți lăsa părinții, bunicii și prietenii pradă televiziunilor de știri devenite oficine de propagandă și presei cumpărate de partide. Dă-le o șansă să fie informați corect și să facă alegeri în cunoștință de cauză! Fă-le cadou un abonament la Monitorul de Botoșani. Dacă te-ai săturat să îi vezi manipulați și mințiți, completează formularul de mai jos, cu numele și adresa corectă a celui căruia vrei să-i donezi un abonament și noi îi trimitem zilnic ziarul. Abonează-i pe cei dragi la Monitorul și oferă-le o imagine nedeformată a realității. Este cel mai de preț ajutor.

Botoșani
cer fragmentat
2.7 ° C
2.7 °
0.5 °
77 %
3.7kmh
80 %
lun
4 °
mar
4 °
mie
5 °
joi
7 °
vin
3 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Pentru că nu s-a vândut nici alcool și secțiile s-au mutat, pentru a nu enerva alegătorii, a fost nevoie de indicatoare.

EDITORIAL

Când apare acest text veți ști deja rezultatele preliminarii ale primului tur al alegerilor pentru noul președinte al țării. Cătălin Stoica, reputat profesor universitar...

EPIGRAMA ZILEI

În sfârșit, ceva normal: „Baștanii” de la partid I-au promis că-l pun central La Barça - Real Madrid!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...