Doi botoşăneni, administratori ai unei societăţi comerciale, au intrat în colimatorul poliţiştilor de la Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice (SICE), după ce ar fi intrat în afaceri cu lemn. Cei doi afacerişti, B.L. şi A.B., ambii de 45 de ani, din municipiul Botoşani, desfăşoară mai multe activităţi, printre care şi cea de colectare de materiale refolosibile, deţinând şi un punct de lucru în comuna Vlădeni. În ultima perioadă însă, aceştia ar fi achiziţionat mai multe cantităţi de materiale lemnoase, care nu ar fi fost înregistrate în contabilitate.
Prin urmare, marţi dimineaţă, poliţiştii de la SICE, cu sprijinul lucrătorilor din cadrul Direcţiei Silvice Botoşani, au descins la punctul de lucru din Vlădeni, unde au găsit aproximativ 37 de metri cubi de material lemnos, respectiv buşteni neprelucraţi şi cherestea de diferite esenţe şi sortimente. „Cantitatea de material lemnos era însoţită de documente legale de provenienţă şi depozitare în locul respectiv, însă nu s-a regăsit înregistrată în evidenţa contabilă a societăţii, existând suspiciuni că ar fi destinată comercializării”, a precizat ieri Daniela Gheorghiescu, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie.
Întrucât au rezultat indicii de sustragere de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale prin ascunderea sursei impozabile sau taxabile şi omisiunea înregistrării în evidenţa contabilă a societăţii a operaţiunilor comerciale efectuate şi a veniturilor realizate, poliţiştii au întocmit un dosar penal, cei doi administratori urmând să fie cercetaţi sub aspectul comiterii infracţiunii de evaziune fiscală. Totodată, întreaga cantitate de material lemnos, evaluată la aproximativ 14.500 de lei, a fost indisponibilizată în vederea continuării cercetărilor.
– Sebastian GHEORGHIU