Reprezentanţii a două familii din municipiul Botoşani au solicitat viceprimarului Cosmin Andrei o formă de sprijin la plata taxei de salubrizare. Aceştia au motivat că au mulţi copii şi trebuie să plătească sume importante pentru salubrizare. Potrivit viceprimarului, cele două familii au solicitat o reducere, sau scutire de la plata taxei. “O familie are şapte copii şi alta nouă copii şi trebuie să plătească într-un an sume apreciabile pentru dumnealor, 1.296 de lei, respectiv 1.584 de lei. Aceste sume sunt greu de suportat pentru ei, în condiţiile în care până acum la Urban Serv aveau contracte pentru colectarea deşeurilor şi plăteau lunar 40 – 60 de lei, sume datorate la cantitatea de deşeuri”, a declarat Cosmin Andrei.
Edilul a adăugat că pentru acest an nu este posibilă o formă de sprijin, având în vedere că reducerile de taxe şi impozite locale au fost aprobate anul trecut. “Odată cu instituirea taxei de salubrizare, (12 lei de persoană pe lună – n.r.) aceste sume au crescut considerabil, dar, din păcate, nu avem instrumente pentru a acorda aceste facilităţi astăzi pentru că am aprobat toate reducerile pentru taxe şi impozite locale la sfârşitul anului trecut, taxe care sunt valabile în 2019. I-am rugat să revină cu această solicitare atunci când vom discuta taxele şi impozitele pentru anul 2020, să vedem dacă putem găsi o variantă şi dacă vor fi de acord consilierii municipali cu o formă de sprijin pentru aceste familii. Legiuitorul nu a trecut în niciun act normativ că o familie cu mulţi copii trebuie susţinută, fiind o situaţie cu risc social”, a explicat Cosmin Andrei.
Potrivit viceprimarului, pentru anul viitor, un posibil ajutor ar putea fi luat în calcul, raportat la veniturile familiei, nu la numărul de membri. “Poate fi interpretată ca o formă discriminatorie şi poate mai corect ar fi să analizăm o situaţie a veniturilor acestor familii şi nu a numărului de membri”, a concluzionat Cosmin Andrei.