O tânără şi-a început cum nu se putea mai prost viaţa de şoferiţă, după ce şi-a făcut praf maşina, iar o prietenă a ajuns cu ambulanţa la spital.
Necazul a avut loc miercuri după-amiază, când fata, în vârstă de 19 ani, se afla la volanul autoturismului marca Toyota Corolla pe drumul dinspre Băiceni către Orășeni Deal. Într-o curbă ușoară la stânga, în rampă, pe fondul lipsei de experiență, tânăra fiind începătoare, a pierdut controlul asupra volanului și s-a izbit violent într-un cap de pod aflat pe marginea din partea dreaptă a drumului.
În urma impactului, o tânără de 21 de ani, care se afla pe scaunul din dreapta, a suferit răni ușoare. Aceasta a fost preluată de un echipaj al Serviciului Judeţean de Ambulanţă şi transportată la Uregnţe pentru investigaţii amănunţite. Maşina, în schimb, a fost avariată complet în partea din faţă, care pur şi simplu s-a mulat în jurul capului de pod, bucăţi din caroserie sărind la câţiva metri distanţă.
La fața locului au ajuns şi echipaje ale ISU, care au decuplat bornele autoturismului pentru a evita producerea unui incendiu.
Poliţiştii au declanşat o anchetă pentru a stabili cu exactitate cauzele producerii accidentului.