miercuri, mai 7, 2025
AcasăLocal BTPrezenţă foarte bună la simularea Evaluării Naţionale

Prezenţă foarte bună la simularea Evaluării Naţionale

Simularea Evaluării Naţionale la Botoşani a înregistrat o prezenţă foarte bună în rândul elevilor. Datele centralizate de reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean arată că la clasa a VII-a, din cei 4585 de elevi înscrişi au susţinut proba scrisă la limba şi literatura română 4375, prezenţa fiind de 95,42%. La clasa a VIII-a, din cei 4631 de elevi înscrişi, au susţinut proba 4459, prezenţa fiind de 96,29%.

Mâine elevii au proba la matematică.

Referindu-se la îndemnul adresat elevilor de Consiliului Naţional al Elevilor şi anume de a da foaia goală, reprezentanţii Ministerului Educaţiei au răspuns că proiectul de ordin de ministru prin care a fost aprobată organizarea simulării Evaluării Naționale și a simulării probelor scrise ale examenului național de Bacalaureat, în anul școlar 2018-2019, a fost dezbătut în cadrul Comisiei de Dialog Social din care fac parte reprezentanții elevilor, părinților, profesorilor și ai altor parteneri sociali, majoritatea susținând acest demers care vine în sprijinul elevilor.

“Rezultatele obținute de elevi la examenele naționale arată că se impune intensificarea eforturilor tuturor factorilor implicaţi pentru asigurarea succesului educațional al tuturor copiilor, inclusiv al copiilor din grupurile marginalizate social și în situație de risc de abandon şcolar, accesului egal al acestora la oportunități, drepturi și servicii din domeniul educațional, precum și pentru ameliorarea rezultatelor elevilor la examenele naţionale”, se arată într-un comunicat transmis de MEN.

00:00/02:26
Truvid
auto skip
Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
10.6 ° C
10.6 °
10.5 °
93 %
4.6kmh
100 %
mie
11 °
J
10 °
vin
8 °
S
14 °
D
11 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cam așa e și prin țară, am vrea și cu unii și cu alții, să fie bine, să nu fie rău.

EDITORIAL

Rezultatul alegerilor de duminică demonstrează fără echivoc că ne aflăm în fața unui moment istoric, dar nu din categoria celor pe care îl clamează...

EPIGRAMA ZILEI

Când vin seara târzior Și intru-n dormitor sfios Ea croșetează de zor Un ochi pe față… doi pe dos! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...