sâmbătă, aprilie 12, 2025
AcasăLocal BTJudeţul pârjolit de incendii

Judeţul pârjolit de incendii

Val de incendii în judeţul Botoşani. În ultimele trei ore, pompierii botoşăneni au fost solicitaţi să intervină pentru stingerea a nu mai puţin de 13 incendii produse în gospodăriile sau pe terenurile agricole din Coţuşca, Durneşti, Truşeşti, Cristineşti, Corni, Broscăuţi, Dorohoi, Frumuşica, Flămânzi, Suliţa, Hilişeu Horia, Mileanca şi Unţeni. “Unele intervenții sunt încă în derulare. În sprijin au ajuns şi intervenit şi pompieri de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Suceava”, a precizat Dorina Lupu, purtător de cuvânt în cadrul ISU Botoşani.

La Hilişeu Horia a fost distrusă parţial de flăcări o locuinţă, iar la Cristineşti trei anexe au fost afectate de un incendiu generat de un foc deschis în spaţii deschise. “Reamintim cetăţenilor că arderea resturilor vegetale, gunoaielor, deșeurilor şi a altor materiale combustibile, fără obţinerea permisului de lucru cu foc şi fără luarea măsurilor pentru împiedicarea propagării focului la vecinătăți, se sancţionează cu amendă de la 1.000 la 2.500 de lei”, a adăugat Dorina Lupu.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
10.5 ° C
10.6 °
10.5 °
67 %
0.2kmh
100 %
S
10 °
D
15 °
lun
16 °
mar
17 °
mie
14 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Așa e regula acum, după ce-ți rupi roata într-o groapă, lași cauciucul acolo.

EDITORIAL

În ceea ce privește porția de circ, putem spune că avem cantitate cât să dăm și la alții, calitatea e discutabilă, însă ține gândul...

EPIGRAMA ZILEI

Problema ucraineană Se va rezolva la țar Numai printr-un emisar Ales pe ... Sprânceană! - Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...