Un bărbat care transporta într-o autoutilitară doi porci şi un viţel, dinspre Dorohoi spre Suceava, a fost amendat şi a rămas fără animale, care au fost asomate pe loc, în cadrul filtrelor dispuse pentru prevenirea răspândirii pestei porcine africane.
După cum a informat doctorul Dănuţ Corneanu, directorul executiv al Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Suceava, miercuri, la punctul de control de pe DN 29A, între Vârfu Câmpului şi Zvoriştea, practic la graniţa dintre judeţe, a fost verificată o autoutilitară înmatriculată în Marea Britanie şi s-a constatat că transporta doi porci şi un viţel dinspre Dorohoi. În maşină erau doi bărbaţi din Vicov, care nu aveau documente sanitar-veterinare pentru animale.
Având în vedere că în Botoşani au fost cazuri de pestă porcină, măsurile luate de sanitar-veterinari au fost aspre. Cei doi porci şi viţelul au fost confiscaţi şi asomaţi la faţa locului, de către specialiştii DSVSA, apoi au fost incineraţi. De asemenea, s-a dezinfectat autoutilitara cu care se transportau animalele.
Circulaţia animalelor este total interzisă dinspre Botoşani spre Suceava, motiv pentru care s-au organizat punctele de control la trecerile dintre cele două judeţe.